Antena 3 CNN Actualitate Studiu: 54% din românii de la oraș se așteaptă la o criză economică mai lungă de un an

Studiu: 54% din românii de la oraș se așteaptă la o criză economică mai lungă de un an

2 minute de citit Publicat la 18:40 13 Apr 2020 Modificat la 18:40 13 Apr 2020
Studiu: 54% din românii de la oraș se așteaptă la o criză economică mai lungă de un an
Sursa foto: Pixabay

Stările de amenințare, incertitudine și anxietate care însoțesc inevitabil pandemia COVID-19 au impact asupra comportamentului oamenilor, asupra modului în care acționează și iau decizii în acest context fără precedent, se arată într-un studiu realizat de Nielsen, care și-a propus să surprindă și să înțeleagă ce se întâmplă cu oamenii în această perioadă.

Studiul este realizat în peste 70 de țări.

„93% dintre românii din orașe (vârsta 18-65 de ani) sunt preocupați cel puțin într-o oarecare măsură de epidemia de coronavirus din România, iar 71% cred că riscul de răspândire este mare sau foarte mare. 39% dintre români consideră că pandemia se va sfârși în următoarele 2-3 luni. Consumatorii din România se alătură celor din Grecia, Rusia, Franța și Spania în perspectiva optimistă, conform căreia lucrurile se vor reechilibra în mai puțin de 3 luni, pe când consumatorii din Germania, Olanda, UK, Turcia și Irlanda sunt mai rezervați în această privință. Majoritatea românilor tind să fie mai îngrijorați pentru sănătatea familiei decât pentru propria sănătate”, arată studiul, potrivit Mediafax.

De asemenea, persoanele cu vârsta între 51 și 65 de ani sunt mai îngrijorate pentru propria sănătate decât restul categoriilor de vârstă, dar toți, indiferent de vârstă, sunt la fel de preocupați de sănătatea familiei.

„82% caută de mai multe ori pe zi informații despre epidemie, iar alți 14% se informează o dată pe zi. Incertitudinea privind evoluția pandemiei alimentează această nevoie acută de a ține pasul cu cele mai recente informații despre virus și despre răspândirea acestuia. Acest consum masiv de stiri negative poate avea ca revers o creștere a nivelului de stres, pe lângă beneficiul de a fi informat. Știrile TV sunt principala sursă de informare, urmând rețelele sociale online și site-urile autorităților. Tinerii se informează mai puțin de la TV (66% dintre cei cu vârsta 18-22 față de 82% dintre toți cei cu vârsta 18-65 de ani), dar și pentru ei aceasta este cea mai folosită sursă de informare. Social media este o sursă de informare folosită de toate categoriile de vârstă în egală măsură”, mai arată studiul.

De asemenea, 2 din 5 persoane lucrează de acasă în mai mare măsură decât înainte de izbucnirea epidemiei.

Totodată, aproximativ o treime din target și-au planificat deja vacanța de vară, dar un sfert dintre aceștia și-au anulat-o din cauza epidemiei. 64% așteaptă încă să vadă cum evoluează lucrurile.

Deocamdată, doar 11% intenționează să meargă în vacanța planificată.

„54% se așteaptă ca România să se confrunte mai mult de un an cu criza economică provocată de epidemie”, potrivit studiului Nielsen.

De asemenea, din cauza restricțiilor de circulație impuse de autorități, se observă o creștere mai mare a vânzărilor din formate de proximitate: supermarketurile au crescut cel mai mult în valoare (+36,1%), iar hypermarketurile cel mai puțin ( +25,4%), în timp ce magazinele de tip cash&carry, care alimentează și comertul tradițional, au înregistrat vânzări cu 34,5% mai mari decât în perioada similară a anului trecut.

Potrivit studiului, schimbarea obiceiurilor de cumpărare se observă pregnant în categoria produselor de tutun de exemplu, care a înregistrat o creștere de volum de 19% în supermarketuri, în timp ce în hypers s-au vândut cu 6% mai puțin.

Nielsen Holdings plc (NYSE:NLSN) este o companie globală de măsurare și analiză de date care livrează cea mai completă imagine asupra consumatorilor și piețelor din întreaga lume.

×
Etichete: criza economica
x close