Antena 3 CNN Actualitate Studenţii au dat în judecată Ministerul Educaţiei

Studenţii au dat în judecată Ministerul Educaţiei

<1 minut de citit Publicat la 10:18 07 Mar 2007 Modificat la 10:18 07 Mar 2007
Studenţii au dat în judecată Ministerul Educaţiei
Studenţii au dat în judecată Ministerul Educaţiei. Aceştia cer burse mai mari, cel puţin egale cu salariul minim pe economie. Cheltuielile de masă şi cazare depăşesc cu mult bursa lunară a unui student în valoare de 220 de lei. Din bursă, un student îşi plăteşte cazarea, în medie 80 de lei pe lună. Ca să mânânce, unui student îi rămân cel mult 6 lei pe zi, în condiţiile în care o mâncare caldă la cantină plăteşte între între 5 şi 10 lei pe zi.

Studenţii au două variante: să muncească în timpul facultăţii ori să se bazeze pe mâncarea de acasă, de la părinţi! Deşi calculul este cât se poate de clar, Ministerul Educaţiei spune că deschiderea unei acţiuni în justiţie este nejustificată. "Şansele le judecăm împreună dar nu în instanţă, ci prin negocieri şi calcule", a declarat un oficial al ministerului. Oricâte calcule s-ar face, ministerul nu are de gând, deocamdată, să dea mai mulţi bani pentru burse.

Antena3

×
x close