Antena 3 CNN Actualitate Stolojan: Impozitul progresiv şi modificarea TVA sunt bătute în cuie pentru zece ani

Stolojan: Impozitul progresiv şi modificarea TVA sunt bătute în cuie pentru zece ani

1 minut de citit Publicat la 03:50 24 Feb 2009 Modificat la 03:50 24 Feb 2009
Stolojan: Impozitul progresiv şi modificarea TVA sunt bătute în cuie pentru zece ani
Prim-vicepreşedintele PDL, Theodor Stolojan, taie din elanul PSD de a se reveni la cota progresivă de impozitare şi preconizează că o asemenea măsură ar putea fi introdusă abia peste zece ani.
Social democraţii se tem că sumele încasate la buget ar putea fi foarte mici anul acesta şi se gândesc să ceară cota progresivă de impozitare, după ce la negocierile cu PDL pentru formarea guvernului au acceptat condiţia acestuia de menţinere a actualei cote unice.
?Nu asta este calea de a ieşi din criză acum. Ar fi o greşeală greu de explicat. Cum poţi explica cetăţenilor că ai crescut fiscalitatea într-un an extrem de greu??, a declarat Theodor Stolojan, prim-vicepreşedintele PDL, pentru Cotidianul.
El consideră că o asemenea temă este bine de discutat pentru un deceniu, ca şi cea privind nivelul TVA. ?Poate peste zece ani când vom ajunge la nivelul de dezvoltare economică al statelor din Uniunea Europeană putem să vorbim de modificarea cotei unice de impozitare. Acum e exclus. Nici dacă se pune problema contractării unui credit de la FMI nu poate fi vorba de o modificare a cotei unice sau a TVA, pentru că FM impune nişte condiţii de echilibru în an de criză. Or, aceste condiţii se referă la creşterea veniturilor conform aşteptărilor noastre şi la reducerea cheltuielilor, nicidecum la modificările impozitelor. În plus, noi avem un protocol foarte clar pe patru ani cu PSD şi nu s-a pus problema rediscutării lui?, conchide Stolojan.
Antena3.ro

×
x close