Antena 3 CNN Actualitate Ce sticle acceptă aparatele RetuRO pentru colectare automată

Ce sticle acceptă aparatele RetuRO pentru colectare automată

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 12:22 06 Iun 2024 Modificat la 19:31 11 Iun 2024
Getty Images / Marcela Barsse
Sticlele care nu vor mai fi acceptate de aparatele de reciclare de luna următoare

După ce Sistemul Garanție Returnare a devenit obligatoriu în România, consumatorii sunt nevoiți să plătească o garanție de 0,5 lei pentru fiecare recipient din sticlă, plastic sau metal, cu un volum între 0,1 și 3 litri.

Ambalajele pentru care trebuie plătită garanția sunt marcate cu sigla „Ambalaj cu garanție”, indicând eligibilitatea lor pentru sistem. Pe de altă parte, recuperarea garanției este posibilă doar pentru aceste ambalaje etichetate corespunzător, potrivit green.start-up.ro.

Din punct de vedere tehnic, aparatele RVM pentru colectare automată sunt setate pentru a recunoaște și a accepta recipiente cu sau fără dop. 

RetuRO le reamintește consumatorilor că recipientele returnate nu trebuie să fie deformate, să aibă codul de bare și simbolul „Ambalaj cu Garanție” vizibile pe ambalaj și să fie golite de conținut.

De ce sunt respinse unele sticle

Există însă și cazuri în care sticlele nu sunt acceptate de aparat, deși au eticheta SGR intactă. Și asta, pentru că încă nu știm cu exactitate cum trebuie să pregătim sticlele înainte de reciclare. 

Așadar, sticlele trebuie golite complet de conținut, dar, atenție, nu spălate!

Mai mult decât atât, forma acestora trebuie să fie intactă, identică cu cea de la raft. Altfel, ambalajul va fi respins de aparat. În cazul în care sticla a fost presată, eticheta și codul de bare vor fi deteriorate, astfel încât posibilitatea introducerii ambalajului respectiv în sistem va fi compromisă. 

În același timp, dacă dopul este prea strâns, forma sticlei se poate modifica, astfel încât oficialii RetuRo recomandă strângerea fermă a dopului, dar nu la maxim. 

Sticlele fără dop vor fi acceptate în continuare

RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, informează consumatorii că vor putea returna și după data de 3 iulie ambalaje de plastic fără dop (capac) atașat de recipient. Directiva UE privind plasticul de unică folosință, transpusă în legislația din România prin Ordonanța de Guvern nr. 6/2021 care prevede data de 3 iulie 2024 ca termen de la care se introduc pe piață doar tipuri de recipiente de băuturi care respectă cerința de a avea dopurile și capacele atașate în timpul etapei de utilizare, nu aduce modificări în modul de returnare a ambalajelor de către consumatori în cadrul SGR.

Din punct de vedere tehnic, aparatele RVM pentru colectare automată sunt setate pentru a recunoaște și a accepta recipiente cu sau fără dop.

×
x close