Antena 3 CNN Actualitate Stick de memorie cu inscripţia "şpagă C.G.", descoperit de anchetatori în biroul lui Penescu

Stick de memorie cu inscripţia "şpagă C.G.", descoperit de anchetatori în biroul lui Penescu

3 minute de citit Publicat la 22:55 16 Apr 2009 Modificat la 22:55 16 Apr 2009
Stick de memorie cu inscripţia "şpagă C.G.", descoperit de anchetatori în biroul lui Penescu
În biroul lui Constantin Penescu de la societatea PIC, anchetatorii au descoperit un memory stick pe care erau inscripţionate cuvintele "spagă C.G.", din care ar rezulta infracţiunea de dare şi luare de mită în septembrie 2007, potrivit motivării Tribunalului Argeş în cazul arestării lui Penescu, citate de Mediafax.

Joi a fost făcută publică de Tribunalul Argeş motivarea arestării preventive în dosarul de acuzare ce-i cuprinde pe finanţatorul FC Argeş Cornel Penescu, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, directorul general al PIC, Liviu Făcăleaţă şi pe fostul director al OJPC Argeş, Cristian Libertatu.

"Se reţine, dintr-un suport de memorie, descoperit cu ocazia percheziţiei imobiliare efectuate la sediul PIC, în biroul lui Penescu Gheorghe Cornel, inscripţionat cu "şpagă C.G." că Penescu Gheorghe Cornel i-a remis inculpatului Constantin Gheorghe o mare sumă de bani, în bancnote de 50 de lei, introduse într-un plic alb", se arată în motivarea Tribunalului Argeş la măsura arestării preventive a celor patru inculpaţi din acest dosar. Fapta din septembrie 2007, imputată inculpaţilor ca dare şi luare de mită, nu s-a numărat printre cele care au motivat, în fapt, propunerea arestului preventiv.

DNA Piteşti s-au sesizat din oficiu, încă din septembrie 2008, cu privire la faptul că Penescu Cornel a remis diverse sume de bani preşedintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, pentru a numi anumiţi arbitri care să favorizeze echipa FC Argeş la partidele disputate în campionat. Este vorba despre şase meciuri de fotbal din sezonul 2008-2009, pentru care au fost date sub formă de mită sume cuprinse între 2.000 şi 15.000 de dolari, totalizând 33.000 de dolari.

De asemenea, în urma anchetei s-a descoperit că patronul FC Argeş, Cornel Penescu, i-a dat lui Constantin Gheorghe, prin intermediul lui Liviu Făcăleaţă, omul său de încredere, suma de 270.000 de lei pentru a promova un arbitru în prima ligă şi a-l desemna pe acesta la meciurile echipei FC Argeş.

La data de 14 ianuarie 2009, anchetatorii s-au sesizat şi asupra faptului că Penescu i-a dat fostului şef al Inspectoratului Regional Pentru Protecţia Consumatorilor Piteşti, Cristian Libertatu, tot prin intermediul lui Liviu Făcăleaţă, suma de 4.000 de euro "pentru favorizarea firmelor lui Penescu Gheorghe Cornel cu ocazia controalelor efectuate de inspectorii OPC Argeş", fapte care rezultă din convorbirile telefonice dintre cei trei. În motivarea arestării preventive se arată că, în acest caz, au avut loc acte premergătoare urmăririi penale constând în interceptarea şi înregistrarea de convorbiri telefonice, înregistrări de imagini, localizări şi urmăriri, toate autorizate.

Potrivit motivării Tribunalului Argeş, faptele de care sunt acuzaţi cei patru inculpaţi din dosarul Penescu prezintă "un grad de pericol social însemnat".

"Reţinând, pe lângă gradul de pericol social însemnat al infracţiunilor de corupţie şi datele referitoare la vârsta medie a inculpaţilor, starea de sănătate a acestora, (...) lipsa antecedentelor penale şi celelalte date privind persoană inculpaţilor, instanţa constată că celelalte măsuri preventive, restrictive de libertate, nu sunt suficiente (...), iar măsură arestării preventive nu este incompatibilă cu ansamblul criteriilor legale de alegere", conform motivării Tribunalului Argeş.

"Considerăm că toţi cei patru inculpaţi (...) sunt cercetaţi în prezenta cauză pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, de dare şi luare de mită, deci a unor infracţiuni care atât prin specificul lor, cât şi în mod concret presupun alterarea atribuţiilor de serviciu în detrimentul şi spre înşelarea aşteptărilor unor importante mase de cetăţeni", se mai arată în motivare.

Dacă nu ar fi luate măsuri ferme de către autorităţile judiciare aceasta ar reprezenta o încurajare a inculpaţilor şi a celorlalţi la comiterea sau repetarea unor fapte similare, consideră instanţa.

În acelaşi timp, se precizează că cercetarea penală ar fi îngreunatp dacă inculpaţii ar fi lăsaţi în libertate inculpaţilor datorită autorităţii şi influenţei pe care aceştia le au în diferite medii.

Vineri, Curtea de Apel Piteşti va judeca recursul depus de Cornel Penescu, Gheorghe Constantin, Cristian Libertatu şi Liviu Făcăleaţă împotriva măsurii de arestare preventivă.

Antena3.ro

×
Etichete: spaga
x close