Femeia îl certa că nu se mai opreşte din cumpărat maşini şi îi reproşa acestuia că şi-a luat un iaht pe care la folosit de numai trei ori. Se pare că discuţiile cu soţia au dus la probe-cheie din anchetă.
Convorbiri din datele de 08.04.2012 şi 19.04.2012.
„(…) Dumitru Mădălin Ionică: Deci m-a deranjat că pe măsură ce am început să îmi permit diverse lucruri, tu de fiecare dată ai fost pe contra şi de fiecare dată când am vrut, ţi-am zis de la prima maşină pe care mi-am luat-o până la a nenumărata la care tu n-ai avut absolut niciun aport, ba din contră, nu stăteam decât să nu am nicio treabă cu tine de dragul de a ajunge să mi le iau, să mi le permit, să mi le...
Dumitru Cristina: Dacă eşti sincer cu tine o să vezi că... De fapt, hai să vedem, să le luăm pe rând, Mădă, dacă zici aşa. Am zis eu ceva de Polo vreodată? Nu. Am zis eu ceva de Passat vreodată? Nu. Am iubit Touaregul? Da. Am... Nu mi-a plăcut Mitsubishi. Ţi-am spus că nu-mi place ca maşină. După aceea, după ce l-ai luat, am zis, ce am zis? Ce ţi-am zis când l-ai luat? Ţi-am zis că eşti nebun, poate. Nu? Zâmbindu-ţi: „Eşti nebun, da? Ai făcut-o şi pe asta". În sensul ăsta, da? Să trecem peste Mitsubishi. Ce a urmat? Am zis ceva când ai luat ML-ul? Nu. Am zis ceva când ai luat E-ul? Nu. Lucrurile, aşa, în general, ştii, spuse... Am zis: „Da, sunt împotriva unui yaht!", pentru că te-ai plimbat de trei ori cu barca. Şi nu e absolut nimic absurd în asta, Mădă. Nu poţi să-mi reproşezi că încercam să te aduc cu picioarele pe pământ.
Dumitru Mădălin Ionică: Când ţi-am zis ţie că iau ML-ul?
Dumitru Cristina: Nu mi-ai zis că îl iei, mi-ai făcut surpriză pentru că mi-ai zis că e a mea.
Dumitru Mădălin Ionică: Când ţi-am zis că-mi iau Mitsubishi?
Dumitru Cristina: Au fost discuţii despre ăsta.
Dumitru Mădălin Ionică: Aşa, şi?
Dumitru Cristina: Şi ţi-am zis că e o maşină care nu îmi place.
Dumitru Mădălin Ionică: Când ţi-am zis despre E?
Dumitru Cristina: Despre?
Dumitru Mădălin Ionică: E.
Dumitru Cristina: Înainte.
Dumitru Mădălin Ionică: Când ţi-am zis despre barcă?
Dumitru Cristina: Au fost discuţii între noi. Au fost discuţii de genul:„ O să-mi iau. O să ne plimbăm. O să nu ştiu ce, o să nu ştiu ce." Am zis vreodată "nu"? N-am zis „nu".
Dumitru Mădălin Ionică: Când, pe fondul la toate astea, nu mai zic şi de Precon. Pe fondul la toate astea, ce-ai făcut tu după ce...
Dumitru Cristina: N-am zis de Precon. Am zis, n-am zis decât că o se te cerţi cu naşu`. Şi unde s-a ajuns? Aici.
Dumitru Mădălin Ionică: Aşa, şi?
Dumitru Cristina: Şi ce ţi-am spus?
Dumitru Mădălin Ionică: Poftim?
Dumitru Cristina: Asta ţi-am spus că o se întâmple şi asta s-a întâmplat.
Dumitru Mădălin Ionică: Mă rog, că sunt nebun, că nu-ţi vine să crezi, că nu ştiu ce, că nu ştiu ce. Dar mă rog. Deci acum, aproape că... Chiar şi la nivel de idee, bag seama că nu te bagi să ţi le însuşeşti, dar mă rog.
Dumitru Cristina: Nu. Vreau să-ţi spun că nu eşti sincer cu mine când spui treburile astea.
Sursa: Stenograme referat procurori