Stelian Ogică s-a prezentat la Poliţia Rutieră din Timişoara pentru a da declaraţii. Stelian Ogică fusese dat în urmărire de Poliţia Timiş, după ce a trecut cu maşina pe culoarea roşie a semaforului. El a fost oprit de agenţi, însă le-a spus că nu are actele la el, i-a înjurat şi a demarat în trombă.
"Bărbatul s-a dus la sediul Poliţiei Rutiere, i s-a făcut testul cu aparatul etilotest, iar rezultatul este zero. El va da declaraţii despre ce anume s-a întâmplat", a spus Emil Andrei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, potrivit
Mediafax.
Poliţiştii găsiseră maşina lui Ogică şi au ridicat-o, fiind parcată într-o zonă interzisă.
Nu este prima oară când Stelian Ogică are probleme cu Poliţia. În urmă cu nouă ani, a ajuns în arestul poliţiei, după ce a falsificat un bilet la Loto ca să revendice un milion de dolari.
După ce a ieşit din închisoare, Ogică a continuat să joace la Loto 6/49 şi a adjudecat mai multe premii.
Antena3.ro