Antena 3 CNN Actualitate A murit un fost primar PSD. Ștefan Cojocariu s-a stins din viață la vârsta de 59 de ani

A murit un fost primar PSD. Ștefan Cojocariu s-a stins din viață la vârsta de 59 de ani

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 18:22 22 Aug 2023 Modificat la 18:22 22 Aug 2023
A murit un fost primar PSD. Ștefan Cojocariu s-a stins din viață la vârsta de 59 de ani
Sursa foto: profimediaimages.ro

"Ne exprimăm regretul profund, la aflarea veștii de trecere în neființă a celui care a fost colegul nostru, primar Ștefan Cojocariu. Rămas bun, domnule primar!”.

Acum, în aceste clipe de adâncă tristețe, este foarte greu să găsim cuvintele, pentru că nimic nu mai poate mângâia sufletele familiei greu încercate.

Transmitem pe această cale condoleanțe membrilor familiei îndurerate și sperăm ca prezența și sentimentele de compasiune ale rudelor, prietenilor și tuturor celor care le sunt alături în aceste momente pline de durere și tristețe, să le aducă alinare și mângâiere, transmite PSD Botoșani.

Ștefan Cojocariu a fost primarul comunei Dămicheni timp de 20 de ani, până în anul 2020, atunci când a pierdut alegerile în fața actualului primar, Marinel Moruz (USR).

Fostul primar era actual consilier local.

×
x close