Antena 3 CNN Actualitate Statul român pregăteşte majorarea capitalului social la Poşta Română

Statul român pregăteşte majorarea capitalului social la Poşta Română

<1 minut de citit Publicat la 12:53 16 Oct 2011 Modificat la 12:53 16 Oct 2011
Statul român pregăteşte majorarea capitalului social la Poşta Română
Foto: fin.ro
Statul pregăteşte cooptarea în structura acţionariatului Poştei Române a unui investitor care să contribuie financiar la majorarea capitalului social al companiei. Acesta urmează să preia, în schimb, până la 34% din acţiunie operatorului poştal naţional, se arată într-un document guvernamental, citat de Mediafax.

În urma majorării de capital, statul va păstra pachetul majoritar de acţiuni, dar şi-ar putea reduce participaţia până la 51% din titluri.

Totodată, Fondul Proprietatea şi-ar putea reduce cota de participare la Poşta Română la 15%, dacă nu va participa la majorarea capitalului.

Compania Naţională Poşta Română este controlată, în prezent, de Ministerul Comunicaţiilor, în proporţie de 75% şi de Fondul Proprietatea, cu 25%.

Documentul citat prevede însă o majorare de capital la Poşta Română, „în urma căreia statul să deţină minim 15%, iar Fondul Proprietatea minim 15%”.

Investitorul va avea dreptul să propună o echipă care să asigure managementul companiei pe o perioadă de minim 10 ani.

×
x close