La Rânca a nins puternic, iar zăpada a atins aproape un metru in unele zone. Oamenii abia au reușit să-și deszăpezească maşinile.
Intervenția utilajelor a fost dificilă din cauza autoturismelor parcate pe șosea. Supărați, localnicii l-au aprostrofat pe primar.
În Maramureș, pe DN 18 care trece prin Pasul Gutâi, maşinile abia au putut circula prin troienele care acopereau în întregime şoseaua.
De altfel, aceeaşi situaţie a fost întâlnită în mai multe zone din judeţul Maramureş, drumarii negrăbindu-se să iasa cu utilajele la deszapezire.
Pe DN 18 B, care face legătura între Baia Mare și Tg Lăpuș, tirurile nu au mai putut urca pe Dealul Groșului, iar la Cărbunari o mașină a derapat și a ajuns în șanț.
Și asta nu este tot. Meteorologii avertizează că vremea se va răci în următoarele patru zile.
''Discutăm de temperaturi în zonele despresionare, sub -13 grade Celsius, până la cel mult -3 grade Celsius în zona litoralului. Nu în ultimul rând valori la nivelul maximelor care să se situeze în general între -6 până la cel mult două grade Celsius. Sâmbătă şi duminică, precum şi cele două zile de la începutul săptămânii viitoare, valorile vor fi în scădere, mult mai accentuat'', a spus Elena Mateescu, director ANM.
După data de 21 ianuarie vremea se va ameliora și va începe să se încălzească.