"Răspunsurile pacienților la chestionarul realizat de FACIAS, în cadrul Proiectului 'Pacient român - legi juste și transparență maximă', relevă că o majoritate covârșitoare a acestora doresc un sistem de sănătate transparent, în care accesul pacientului la informație să fie facil.
De asemenea, pacienții consideră că inclusiv informațiile legate de costurile tratamentelor, sumele cotizate pentru asigurări și modul în care acestea sunt cheltuite trebuie să fie ușor accesibile, la orice oră.
Astfel, 99,1%, respectiv 98,2% dintre cei care au răspuns vor să știe cât au costat îngrijirile medicale de care au beneficiat într-o anumită perioadă de timp, respectiv care sunt sumele cu care un pacient a cotizat la sistemul asigurărilor de sănătate.
96% dintre respondenți consideră că este nevoie de un sistem informatic care să le permită, prin simpla introducere a unei parole, care au fost costurile suportate de sistemul medical cu un pacient", arată FACIAS.
Dintre toți cei care au răspuns chestionarului FACIAS, 96,5% consideră că este nevoie de o lege care să le permită accesul la o bază de date care să conțină sumele cotizate și costurile pentru serviciile medicale de care beneficiază pacienții.