Construită pe o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi, staţia de metrou Tudor Arghezi, situată pe Şoseaua Berceni, a costat 50 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile.
Staţiei i se adaugă parcarea de tip park&ride care are o capacitate de 350 de locuri, atât pentru autoturisme, motociclete, cât şi pentru persoane cu dizabilităţi.
"Bucuria cea mai mare pe care o avem este aceea de a-i invita pe oameni să folosească această parcare, să folosească această staţie de metrou, pentru că este singurul mod în care putem reduce, astăzi, traficul în Bucureşti. Desigur că nu ne vom opri aici. Lucăm, împreună cu Consiliul Judeţean Ilfov, la studiul de fezabilitate pentru extinderea magistralei M2. De aici, vom merge până în comuna Berceni", a declarat Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4.
Staţia de metrou Tudor Arghezi este prevăzută cu cinci zone de acces pietonal. Una dintre acestea asigură legătura cu peronul noii staţii, printr-un pasaj pietonal subteran, cu o lungime de 14 metri, ce subtraversează Şoseaua Berceni.
Accesul călătorilor pe peron este facilitat de şapte scări rulante, precum şi de şapte lifturi. Totodată, pe toată lungimea peronului, a fost montat un covor tactil de direcţionare pentru persoanele cu deficienţe de vedere.
"Sistemul de semnalizare şi automatizare se află încă în derulare. Target-ul nostru comun a fost ca această staţie de metrou să fie dată în exploatare începând cu data de 15 noiembrie şi în acest sens circulaţia se va face într-un sistem de pendulă, de la staţia Tudor Arghezi la staţia Berceni, urmând apoi ca preluarea fluxului de călători să se facă de la Berceni, în lung, până la staţia Pipera", a precizat Mariana Miclăuş, director Metrorex.
"Ce s-a întâmplat aici este exact ceea ce trebuie să se întâmple cel puţin la fiecare capăt de metrou din Bucureşti. Avem nevoie de noi staţii de metrou şi de extinderea acestora", a explicat Rareş Hopincă, prefectul municipiului Bucureşti.
Primarul Daniel Băluţă anunţă şi construcţia unui nou aeroport în Sectorul 4 al Capitalei. În cursul acestei saptămâni a fost semnat studiul de prefezabilitate.