Antena 3 CNN Actualitate Pacientă intubată, transferată la Spitalul Universitar după incendiul de la Matei Balș: "A venit cu arsuri de căi respiratorii"

Pacientă intubată, transferată la Spitalul Universitar după incendiul de la Matei Balș: "A venit cu arsuri de căi respiratorii"

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 11:20 29 Ian 2021 Modificat la 11:20 29 Ian 2021
o_1et6mgav615s2gsm6245q916sab.jpg
Sursa foto: Hepta

"Sunt 5 pacienți care au ajuns la spitalul Universitarea. Toți aveau forme medii spre severe de COVID-19. Trei erau dependenți de oxigen.", a precizat Doctorul Cârstoiu la Antena 3.

"Pacienta intubata a venit cu arsuri ușoare spre medii de cai respiratorii superioare. A inhalat fum, dar având în vedere patlogie pulmonară pre-existența, COVID, protocolul prevede necesitatea suportului ventilator pumonara. Este stabilă pacienta.

Este un eveniment teribil. Extrem de neplăcut, pe care nu și-l dorește nimeni.

Va fi necesar suport psihologic. Mai ales că suport psihologic este necesar și în cazul patologiilor date de noul coronavirus. Cu atât mai mult va fi nevoie.

Noi am activat planul roșu. Toți șefii de secție sipersonal suplimentar a venit de acasă conform procedurii. Dacă va fi nevoie, probabil în zilele următoare vom prelua o parte din urgențele cu pneumoniile SARS-CoV-2. Vom încerca să facem față. Locurile sunt numărate dar cred că facem față."

[IVM_47I9GephTO0]

Incendiu puternic la Institutul Matei Balș! O nouă ipoteză cu privire la cauza incendiului în care 4 persoane și-au pierdut viața

Din informațiile primite de către Ministerul Sănătății de la echipele de intervenție, au fost transferați către alte unități sanitare un număr de 53 de pacienți, din 102 pacienți aflați în saloanele din Pavilionul 5 al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, afectat de incendiu. 

11 pacienți la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București;

5 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență din București;

6 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență „Elias”;

4 pacienți la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș”;

5 pacienți la Sf. Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”;

3 pacienți la Spitalul Militar Central-ROL 2

4 pacienți la Spitalul „Witting”;

4 pacienți la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”;

1 pacient la Spitalul MAI „Dimitrie Gerota”; 

3 pacienti la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”;

7 pacienți la Spitalul de Urgență Floreasca

Conform informațiilor primite, unul dintre pacienții ajunși la Spitalul de Urgență Floreasca este cel care a avut nevoie de resuscitare  și care, între timp, a decedat (a patra victimă). Este vorba despre o femeie, în jurul vârstei de 80 de ani, care avea și arsuri pe 20% din suprafața corporală.

Echipele medicale evaluează în prezent starea de sănătate atât a pacienților transferați, cât și a celor rămași în Institutul „Matei Balș”.

INFORMARE Date preliminare transfer pacienți care au fost afectați în urma incendiului de la Institutul Național de...

Posted by Ministerul Sănătăţii - România on Thursday, 28 January 2021
×
x close