"Evoluţia postoperatorie a domnului Sergiu Nicolaescu este lent favorabilă, cu persistenţa unor probleme respiratorii care necesită supraveghere şi continuarea îngrijilor medicale", a explicat conducerea spitalului.
În aceste condiţii, regizorul va rămâne în spital în zilele următoare, inclusiv de Revelion.
Sergiu Nicolaescu, în vârstă de 82 de ani, a fost operat de peritonită, vineri, la Spitalul Elias din Capitală, "în contextul afecţiunii digestive cronice benigne cunoscute", intervenţia chirurgicală decurgând fără incidente, a anunţat unitatea sanitară.
Regizorul a fost operat pe cale laparoscopică, de către echipa chirurgicală a Spitalului Elias.
"Intervenţia chirurgicală a fost impusă de evoluţia clinică din ultimele 24 de ore, în contextul afecţiunii digestive cronice benigne cunoscute", s-a arătat într-un comunicat de presă al Spitalului Elias.
Potrivit reprezentanţilor Spitalului Elias, peritonita localizată cu punct de plecare apendicular a fost descoperită intraoperator şi a fost rezolvată laparoscopic.
"Intervenţia chirurgicală a decurs fără incidente, pacientul fiind transferat în compartimentul postoperator pentru continuarea îngrijirilor", au mai precizat reprezentanţii spitalului.
Spitalul Elias preciza, joi, că Sergiu Nicolaescu a fost internat miercuri, pentru o afecţiune digestivă cronică cunoscută şi urmează tratamentul medicamentos corespunzător.
Regizorul Sergiu Nicolaescu a căzut în urmă cu o săptămână în timp ce se îndrepta spre garajul său, el suferind un traumatism toracic, respectiv i s-au fisurat câteva coaste.