Reprezentanții Spitalului Foișor din București au anunțat în această după amiază că Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic. Pacientul se prezintă cu stare generală stabilă, este concluzia specialiștilor.
"Vă informăm că, astăzi, domnul Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic și se prezintă cu stare generală stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare programului de kinetoterapie”, a anunțat Spitalul Foișor.
Tot astăzi, reprezentanții spitalului din București au transmis că Florin Piersic a fost mutat din secția ATI într-un salon din Compartimentul Septic. Pacientul a început să meargă pe distanțe scurte, au mai spus cei de la spital.
Miercuri, Florin Piersic a început kinetoterapia și recuperarea medicală, potrivit Mediafax.