Antena 3 CNN Actualitate Stare de alertă pe aeroportul Roissy-Charles de Gaulle. Anchetatorii caută angajații radicalizați

Stare de alertă pe aeroportul Roissy-Charles de Gaulle. Anchetatorii caută angajații radicalizați

1 minut de citit Publicat la 19:23 20 Mai 2016 Modificat la 19:23 20 Mai 2016
Terminal_1_of_CDG_Airport.jpg
Foto:en.wikipedia.org

Anchetatorii francezi pregătesc unele măsuri, precum controlul personalului salariat ce are acces la avioane şi analizarea supravegherii video, la aeroportul parizian Roissy-Charles de Gaulle, aflat deja sub înaltă supraveghere după atentatele din 2015 pentru detectarea eventualilor salariaţi radicalizaţi, scrie vineri AFP.

După atacurile jihadiste înregistrate anul trecut la Paris, autorităţile au decis să analizeze mai atent cele 86.000 de autorizaţii de acces în zona considerată 'rezervată' a aeroportului Roissy-Charles de Gaulle, cel de pe care decolase avionul companiei EgyptAir care s-a prăbuşit în noaptea de miercuri spre joi în estul Mării Mediterane, având 66 de persoane la bord.

În total, în perioada ianuarie 2015 - aprilie 2016, unui număr de peste 600 de persoane li s-a retras această autorizaţie sau li s-a refuzat acordarea sau reînnoirea ei. Printre ele, 85 au fost suspectate de radicalizare, conform autorităţilor franceze.

Pentru identificarea acestor persoane, autorităţile se leagă de fiecare detaliu: refuzul unui salariat de sex masculin de a se adresa unei femei sau de a primi sfaturi din partea sa este suficient pentru a motiva retragerea unui astfel de permis.

Începând de joi, personalul la sol care a avut ocazia de a se apropia de avionul companiei aeriene egiptene, prăbuşit în Mediterana, este audiat de anchetatori. Aceştia din urmă nu privilegiază pentru moment nicio ipoteză.

Jandarmeria transporturilor aeriene (GTA), poliţia de frontieră (PAF) şi serviciile de informaţii lucrează în prezent pentru a reconstitui filmul evenimentelor care au precedat prăbuşirea avionului Airbus A320.

Măsurile de siguranţă şi securitate la aeroportul Roissy ''au fost corectate'', a declarat pentru AFP o altă sursă apropiată acestui dosar. În opinia sa, ''ipoteza teroristă nu este exclusă, dar mai mult sub forma unei acţiuni umane decât a unei bombe''.

Misiunea anchetatorilor este complicată şi de faptul că înainte de a decola de la Paris, aparatul trecuse prin Egipt, Eritreea şi Tunisia.

Potrivit unei surse aeroportuare, nicio altă încărcătură nu a fost îmbarcată la aeroportul Roissy-Charles de Gaulle, iar bagajele din cala avionului şi cele de umăr au fost ''inspectate şi filtrate 100%''. Ipoteza introducerii unei încărcături explozive la Roissy pare aşadar ''extrem de improbabilă''. Începând din luna noiembrie, noi măsuri de control au fost introduse în toate aeroporturile din Franţa.

×
Etichete: avion prabusit
x close