Stâlpul uitat luna trecută în mijlocul centurii Craiova NU a fost mutat nici acum, chiar dacă Ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, a declarat că a fost luat, scrie
gandul.info.
Proprietarul instalaţiilor electrice a cerut CNADNR 1,8 milioane de lei pentru a muta stâlpul care trebuia luat de acolo înaintea începerii lucrărilor propriu-zise. Plata nu a fost însă făcută, iar stâlpul a rămas pe şantier.
În plus, Şova a dat vina pe lipsa de comunicare cu autorităţile care ar fi trebuit să se ocupe de mutarea utilităţilor.
Întregul proiect de reabilitare a şoselei a costat aproape 10 milioane de euro şi ar fi trebuit încheiat săptămâna trecută.