Stadionul "Nicolae Dobrin" va fi construit pe trei etaje (subsol, parter şi 3 etaje) şi va avea o capacitate de 15.200 de locuri pentru spectatori şi 457 de locuri de parcare.
Prin acest proiect, acest obiectiv va fi clasificat ca stadion tip arenă sau stadion de capacitate mare şi de categoria I - nivel internaţional de competiţie, conform prevederilor regulamentului Federaţiei Române de Fotbal referitoare la criteriile de omologare, respectiv stadion de categoria 4, conform regulamentului "UEFA Stadium Infrastructure Regulations - Edition 2020".
La subsol va fi un adăpost de protecție civilă
Investiţia va cuprinde, pe lângă terenul de joc pentru fotbal, zone pentru spectatori, jucători, delegaţii oficiale şi reprezentanţii mass-media, o sală multifuncţională, un centru pentru copii şi juniori, spaţii de antrenament pentru sporturi conexe (lupte, box, judo, karate) şi o sală de forţă.
Vor fi şi zone pentru activităţi comerciale, de alimentaţie publică şi recreere, de spaţii urbane exterioare, precum şi de un adăpost pentru protecţie civilă.
Valoarea totală a proiectului este de aproape 495 milioane de lei şi este finanţată din bugetul Ministerului Dezvoltării, iar durata de proiectare şi execuţie este de 36 de luni.