Antena 3 CNN Actualitate SRI s-a aliat cu NATO în problematica securităţii cibernetice

SRI s-a aliat cu NATO în problematica securităţii cibernetice

1 minut de citit Publicat la 11:34 19 Oct 2011 Modificat la 11:34 19 Oct 2011
SRI s-a aliat cu NATO în problematica securităţii cibernetice
Foto: INTACT Images
Serviciul Român de Informaţii şi NATO Cyber Defence Management Board au semnat, marţi, la Bruxelles, un Memorandum de înţelegere pentru cooperarea în domeniul securităţii cibernetice, informează Mediafax.
   
SRI, în calitate de autoritate naţională în domeniul CYBERINT, a fost reprezentat la ceremonia care a avut loc la Cartierul General al NATO de generalul maior Dumitru Cocoru, adjunct al directorului Serviciului.
   
"Memorandumul formalizează schimbul de informaţii şi bune practici între părţi, acordarea de asistenţă în situaţii de criză şi participarea la activităţi comune ce au legătură cu problematica securităţii cibernetice", precizează un comunicat de presă transmis, miercuri, de Serviciul Român de Informaţii.
   
Pentru transpunerea în practică a prevederilor documentului, SRI va coopera cu celelalte instituţii naţionale cu atribuţii în domeniu, menţionează sursa citată.
   
"Încheierea Memorandumului se înscrie în cadrul iniţiativelor Alianţei Nord-Atlantice destinate implementării noului Concept Strategic al NATO, adoptat în anul 2010, care plasează apărarea împotriva ameninţărilor cibernetice printre direcţiile speciale de acţiune ale organizaţiei. Serviciul Român de Informaţii susţine preocupările NATO în domeniu şi participă activ la iniţiativele destinate intensificării cooperării cu statele membre, în vederea prevenirii şi apărării împotriva atacurilor cibernetice, respectiv a coordonării capabilităţilor naţionale destinate acestui scop", se mai arată în comunicat.
   
Directorul SRI, George Maior, a declarat, marţi, la Parlament, că ameninţările cibernetice trebuie prevăzute de legislaţia referitoare la competenţele SRI, el precizând că acest fenomen nou afectează cetăţenii români.

×
x close