SRI a schimbat peste 20 de şefi ai structurilor din teritoriu luna aceasta. Potrivit unor informaţii neoficiale, schimbările s-au făcut exact în judeţele în care, la referendumul pentru demiterea preşedintelui, s-a înregistrat o prezenţă la vot mai mare de 50%.
Reprezentanţii SRI susţin că toate aceste schimbări sunt obişnuite şi ţin de buna funcţionare a structurilor teritoriale.
Potrivit celor spuse de Marius Bercaru , purtătorul de cuvânt al SRI, aceste modificări reprezintă o rotire a cadrelor.