Antena 3 CNN Actualitate SPP, un serviciu care-şi ameninţă ofiţerii

SPP, un serviciu care-şi ameninţă ofiţerii

1 minut de citit Publicat la 10:45 26 Ian 2007 Modificat la 10:45 26 Ian 2007
SPP, un serviciu care-şi ameninţă ofiţerii
Scandalul din SPP, provocat de scrisoarea colonelui Găinuşă, este abia la început. După ce au văzut acuzaţiile publice, unii şefi ai Serviciului îi transmit acuzatorului să stea cuminte, că poate face infarct. În scrisoarea către preşedintelui Băsescu, SPP-istul Mircea Găinuşă dezvăluie culisele Serviciului şi trecutul îndoielnic ale unora dintre şefii cei mari. Printre cei acuzaţi este şi numărul 2 în SPP, generalul Alexandru Burian, fost şef al Contrainformaţiilor militare, fost adjunct al lui Virgil Adrelean la ?Doi ş'un sfert?.

Despre Burian, Găinuşă spune că ar fi aranjat un examen pentru fiul său, astfel încât acesta să se angajeze în SPP. Generalul Burian neagă însă hotărât acuzaţia. În faţa acestor acuzaţii, adjunctul SPP reacţionează printr-o ameninţare. Acuzatorul - colonelul Găinuşă - ar putea ajunge pe mâna Parchetului Militar.

Aşadar, soarta acuzatorului public al SPP depinde acum de şeful compartimentului Juridic, colonelul Nuţu Dorel. Iar acesta este, şi el, acuzat, dar pentru implicarea sa în reprimarea Revoluţiei din 89. La SPP, colonelul Nuţu nu are mandat să vorbească cu ziariştii. Singurul abilitat în acest sens este generalul Burian, care evită să dea un răspuns clar în ceea ce-l priveşte pe Nuţu.

Totuşi, pentru un şef de Serviciu de Protecţie şi Pază, generalul Burian pare suspect de prost informat. Pe colonelul Nuţu oricine poate să-l găsească într-o carte editată chiar de Ministerul de Interne - ?Şase zile care au zguduit Romania?, în care era vorba de cadavrele eroilor de la Timişoara, 40 la număr. Nu este însă clar dacă Dorel Nuţu a şi îndeplinit ordinul primit. Acum, Burian se apără spunând că Nuţu nu este, de fapt, omul lui.

Cu trei zile înainte de pensionare, colonelul Găinuşe a stârnit un uragan în SPP. Evident, povestea nu este deloc pe placul mai marilor din Serviciu. Poate şi de aceea, generalul Burian îl sfătuieşte pe colonelul acuzator să o lase mai moale, chiar dacă iese la pensie. Că, cine ştie, ar putea avea probleme cu inima! Un sfat din care fiecare înţelege ce vrea, dar din care colonelul Găinuşe ar trebui să înţeleagă ce trebuie. Doar cel care-l avertizează e, încă, şef într-un serviciu secret.

Antena 3

×
x close