Alertă europeană în cazul unui medicament care tratează osteoporoza. Experţii Agenţiei Europene a Medicamentului au ajuns la concluzia că acesta poate produce cheaguri de sânge şi chiar infarct.
Alerta a fost transmisă şi în România, mai ales ca la noi medicamentul se eliberează şi compensat.
Îngrijorarea specialiştilor europeni a apărut în urma testelor de siguranţă ale acestui produs care au început încă din 2011. Aceste teste au arătat că există efecte adverse periculoase.
Din 1.000 de pacienţi trataţi cu acest medicament, 4 au făcut infarct şi alţi 4 cheaguri de sânge.
Comisia Europeană va decide într-o lună dacă acest medicament va rămâne sau nu pe piaţă.