Chiar dacă sumele alocate pentru necesarul spitalului au fost majorate cu 30 %, pacienţii sunt nevoiţi să-şi cumpere singuri de la medicamente până la vată şi spirt.
Spitalul judeţean din Ploieşti are aceleaşi probleme cu medicamentele şi materiele sanitare, ca în decembrie, când secretarul de stat Raed Arafat a descoperit oficial situaţia din spital. Noul contract cu casa de sănătate prahova va fi semnat abia în primavară, iar până atunci conducerea interimară a mutat 30% din buget pentru medicamente.
Deşi bugetul e mai mare, pacienţii trebuie să îşi cumpere în continuare medicamentele, pentru că spitalul nu are totdeauna ce trebuie în farmacie.
Cea mai mare unitate sanitară din judetul Prahova a scos la concurs postul de manager, după ce şeful unităţii şi-a dat demisia în plin scandal. Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 24 februarie. Până în prezent insa nimeni nu s-a înscris la concurs.