Update 18:30 Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, Iulian Jugan, mirosul de gaz nu provenea de la instalaţia de gaz metan, fiind butan, cel mai probabil dintr-o butelie de aragaz.
"Vom descoperi de unde provine acest gaz" a spus Jugan, adăugând că una din ipoteze ar fi că gazul butan ar avea legătură cu modul în care proprietarul unui chioşc din apropiere a golit în cursul zilei o butelie de aragaz în dreptul unui canal. Acesta a constatat că butelia de aragaz nu era bine încărcată şi avea apă. A golit-o şi a făcut operaţiunea în dreptul unui canal, fiind posibil ca mirosul să fi ajuns astfel în spital.
Echipajul de pompieri a asigurat aerisirea zonei.Aproximativ 30 de bolnavi din Secţia de Chirurgie a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ au fost evacuaţi, luni după-amiază, după ce la etajul al doilea al imobilului s-a simţit miros puternic de gaz, informează
Mediafax. Pacienţii sunt cei care au alertat medicii iar în momentul de faţă se află într-un alt corp al clădirii.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, Iulian Şugan, a declarat că la 112 a fost făcută o sesizare că la etajul al doilea, unde se află Secţia de Chirurgie a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ există un miros puternic de gaz. La faţa locului au mers şase subofiţeri cu o autospecială, constatând că, într-adevăr, la etajul respectiv persistă un miros de gaz provenit din zona în care se află conductele de gaz, astfel fiind pornită evacuarea.
Potrivit sursei citate, pompierii, împreună cu reprezentanţii E. ON, fac verificări la momentul actual pentru a depista sursa mirosului.