La Ploieşti, Spitalul Judeţean de
Urgenţă nu are medic neurochirurg. Cu toate acestea aici sunt aduse
victimele accidentelor de pe DN 1, dar şi persoanele care se
rătăcesc pe munte. Din cauza lipsei unui medic neurochirurg, de la
începutul anului câteva sute de pacienţi au fost
transportaţi de urgenţă la Bucureşti pentru intervenţii
chirugicale. Traumatismele craniocerebrale, cele de coloana
vertebrală şi anumite forme de accidente vasculare cerebrale sunt
imposibil de tratat în acest moment la Ploieşti.
Pacienţii
care necesită intervenţii de neurochirurgie sunt stabilizaţi şi
după aceea trimişi la clinici de specialitate din Capitală.
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă a scos cele 3 posturi la
concurs de 4 ori din februarie şi până în prezent.
Pacienţii aduşi la urgenţe sunt transportaţi la Bucureşti la
spitalele Bagdazar, la Institutul de Boli Cardiovasculare, sau la
Spitalul Pantelimon din cauza lipsei medicului neurochirurg.
Antena 3