"Știm sigur că în 2027 vom avea spitale noi în orice colț al țării", spune ministrul Marcel Boloș, după ce Guvernul a adoptat, joi, o ordonanță de urgență care reglementează măsurile necesare implementării proiectelor de infrastructură publică de sănătate cu finanțare din fonduri nerambursabile.
"Deși sună brutal, realitatea este că transformarea sistemului de sănătate românesc se produce lent, discontinuu și fragmentat, iar asta ne pune în situația de a fi printre statele UE cu cel mai mare număr al deceselor care ar fi putut fi evitate. Când am venit în MIPE infrastructura spitalicească nu era în Programul Sănătate 2021-2027, chiar dacă suntem în situația în care mai multe spitale publice se află într-un stadiu avansat de uzură, iar în ultimii 25 de ani s-au construit prea puţine spitale publice, cu atât mai puţin spitale publice de anvergură.
Acum, știm sigur că în 2027 vom avea spitale noi în orice colț al țării. În logica măsurilor pentru a obține rezultate în domeniul sănătăţii, ordonanța de astăzi stabilește măsurile necesare implementării proiectelor de infrastructură spitalicească ce vor fi finanțate din fonduri europene. Vorbim despre unele dintre cele mai așteptate investiții, care vor asigura acces la servicii medicale de calitate pentru milioane de români. Mai mult, avem parte de o premieră care ne deschide perspectivele pentru viitoarele investiții strategice în infrastructură, odată ce am făcut posibilă combinarea finanțării din fonduri externe nerambursabile cu împrumutul BEI. Cele două priorități din Programul Sănătate la care face referire ordonanța adoptată de astăzi înseamnă cel puțin 7 spitale mari (județene, monospecialitate sau centre de transplant) nou construite și dotate și alte 20 spitale publice municipale și orășenești construite sau reabilitate și dotate.
Până la finalul anului, contractele de finanțare pentru toate aceste spitale vor fi încheiate, astfel încât să avem suficient timp pentru derularea procedurilor specifice unor investiții de o asemenea importanță și anvergură", a declarat ministrul Marcel Boloș.
Actul normativ stabilește cadrul general privind metodologia și criteriile de selecție pentru proiectele de investiții publice din domeniul sănătății, care sunt aprobate de către Comitetul de Monitorizare a Programului Sănătate, la propunerea Autorității de Management pentru Programul Sănătate pe baza criteriilor-cadru stabilite în ordonanță.
Valoarea eligibilă finanțată din Programul Sănătate pentru investiții în infrastructuri spitalicești noi – spitale județene/ județene de urgență; spitale monospecialitate – unități sanitare cu paturi este de minim 5 milioane euro și maxim 500 milioane euro și includ lucrări de extindere/modernizare/reabilitare pentru clădiri, inclusiv lucrări de conectare/extindere /modernizare/reabilitare la clădiri existente și dotare cu echipamente medicale specifice, inclusiv măsuri de tranziție verde și digitalizare, precum și lucrări de construcții noi, inclusiv dotarea cu echipamente medicale specifice inclusiv măsuri de tranziție verde și digitalizare.