Antena 3 CNN Actualitate Reacția spitalului din Sibiu, unde un fost angajat spune că au fost uciși prin sedare pacienți cu COVID: "Acuzațiile trebuie probate!"

Reacția spitalului din Sibiu, unde un fost angajat spune că au fost uciși prin sedare pacienți cu COVID: "Acuzațiile trebuie probate!"

Georgiana Adam
3 minute de citit Publicat la 16:22 08 Mar 2021 Modificat la 17:39 08 Mar 2021
Reacția spitalului din Sibiu, unde un fost angajat spune că au fost uciși prin sedare pacienți cu COVID: "Acuzațiile trebuie probate!"

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu au transmis că acuzațiile prin care se afirmă că decesele unor pacienți au fost cauzate de deficiențe terapeutice trebuie dovedite prin probe și analizate de către persoanele care înțeleg procedurile medicale de specialitate, nu prin prisma unor sesizări anonime.

În acest context, conducerea SCJU Sibiu s-a autosesizat și va demara o anchetă cu privire la activitatea secției ATI-Covid, pentru a identifica și remedia eventualele probleme.

Bilanț negru la secția ATI COVID din cadrul SCJU Sibiu: 570 pacienți internați, 397 decedați

„De la începutul pandemiei, până în prezent (08.03.2021) în cadrul secției ATI Covid au fost internați 570 de pacienți dintre care 152 au fost transferați înapoi pe secția de proveniență cu o evoluție favorabilă a stării de sănătate (secția ATI nu face o externări), 397 au decedat, iar 21 sunt internați în prezent.

Subliniem că în secția ATI ajung pacienții în stare foarte gravă, care necesită suport respirator.

Procedurile și protocoalele privind gestionarea pandemiei sunt într-o continuă dinamică și sunt adaptate permanent pentru a corespunde cât mai bine specificului dintr-un moment sau altul și a asigura cele mai bune condiții de internare și tratament pentru pacienți", se arată în comunicatul transmis luni de reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Potrivit acestora, personalul din cadrul secției ATI duce permanent o luptă contra-cronometru în cursa de salvare a cât mai multe vieți omenești.

"Din păcate, acest lucru nu a fost mereu posibil. Mulți pacienți, cu forme foarte grave, ajunși în ATI, nu au putut fi salvați, deși medicii au făcut tot ceea ce este omenește posibil", mai spun cei de la SCJU Sibiu.

SCJU Sibiu: "Ne dorim ca opinia publică să cunoască adevărul

„Generalizarea acuzațiilor formulate aduce atingere prestigiului personal si profesional al celor implicați în activitatea zilnică din cadrul secție ATI –Covid unde se duce o luptă permanentă pentru viață.

Ne dorim ca, în urma cercetărilor care vor fi realizate la nivelul spitalului și organelor abilitate, opinia publică să cunoască adevărul”, se mai afirmă în comunicatul spitalului din Sibiu.

Un fost angajat de la Terapie Intensivă COVID, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a povestit, pentru presa locală că pacienți în stare gravă cu COVID-19 au fost legați de mâini și de picioare, ignorați de cadrele medicale, sedați, astfel că au murit sufocați.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veștemean, a declarat, luni, că a fost înregistrat un dosar penal pentru omor în cazul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Vlad Voiculescu, despre situația de la ATI Sibiu: ”Este absolut şocant”

"Vom încerca să vedem ce s-a întâmplat de fapt acolo. Am citit şi eu parte din articolul din publicaţia din Sibiu, este absolut şocant. Nu am primit sesizări că s-ar întâmpla ceva măcar asemănător în alte secţii.

În momentul acesta vorbim despre o relatare dintr-un articol de presă, lucru care trebuie verificat”, a declarat, luni, ministrul sănătății, Vlad Voiculescu.

El a decis să trimită Corpul de Control la Spitalul Județean din Sibiu.

"În urma informațiilor apărute în spațiul public privind nereguli în tratamentul pacienților internați în cadrul Secției ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgenţă Sibiu, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a solicitat, luni, demararea unei anchete de către o echipă formată din reprezentanți ai Corpului de Control al ministrului și ai Inspecției Sanitare de Stat", a anunțat Ministerul Sănătății.

Dezvăluiri îngrozitoare despre secția ATI de la SCJU Sibiu: ”Oamenii sunt legați de mâini de picioare când nu mai pot respira!”

Dezvăluiri halucinante făcute de un medic care a lucrat pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Sibiu.

Acesta a povestit, sub anonimat, pentru presa locală, că pacienții care ajung la Terapie Intensivă, deși suferă de insuficiență respiratorie, sunt sedați încă din primele ore.

”Nu vreau să crezi că vreau să salvez lumea. Nu vreau, pentru că nu pot. Dar am nevoie de ajutor, pentru că am fost acolo, am văzut și mă doare.

Nu-mi poate spune nimeni că nu e așa și vor mai fi și alții care vor intra și nu vor mai ieși în viață.

Acești oameni trebuie răzbunați. Aceste decese trebuie răzbunate prin aflarea adevărului. Măcar alții și alții să nu pățească la fel. De undeva trebuie să se înceapă”, își începe medicul mărturisirea. 

Mărturie despre secția ATI de la SCJU Sibiu ”Sedați până la moarte, răstigniți ca vitele”

Acesta povestește că pacienții sunt legați de mâini și de picioare în momentul în care nu mai pot respira. 

”Se întâmplă. Din cauza CPAP-ului, inspirul și expirul omului nu se activează, nu mai are aer și omul se asfixiază și devine agitat.

Când devine agitat, îl sedează. Au fost cazuri când din disperare că rămân fără aer, au devenit agitați și și-au rupt branulele, legăturile.

Dar de aici, să-i sedezi până la moarte, să-i răstignești ca pe vite și să-i legi de paturi e cale lungă. În plus, pe toți îi pun pe poziția pe spate, care poziție pe insuficiență respiratorie poate fi letală”, spune medicul.

×
x close