Ministrul Educaţiei a hotărât ca absolvenţii facultăţilor neacreditate din cadrul Universităţii Spiru Haret să aibă posibilitatea de a obţine o diplomă recunoscută de minister, numai după susţinerea unui examen de licenţă la o facultate acreditată.
Rectorul Bondrea susţine însă că între diferitele forme de învăţământ nu există nicio diferenţă, iar diplomele de la Spiru Haret sunt legale, întrucât ?absolvenţii au parcurs studiile facultăţilor acreditate sau autorizate şi au promovat examenele?.
Conflictul dintre Ministrul Educaţiei şi USH a atras atenţia liderilor PSD care au criticat faptul că Ecaterina Andronescu a luat aceste hotărâri fără a consulta partidul. Mircea Geoană i-a cerut ministrului găsirea unei soluţii care să nu îi afecteze pe absolvenţii universităţii, nevoiţi acum să reia examenul de licenţă.
Reprezentanţii Universităţii Spiru Haret cer în instanţă dreptul de a face încrieri în noul an universitar pentru toate facultăţile şi formele de învăţământ. Instituţia solicită astfel, anularea prevederilor ordonanţei de guvern care scoate în afara legii mai multe facultăţi de la Spiru Haret.
ANPC a solicitat mai multe întâlniri cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare şi Agenţiei de Asigurare a Calităţii Învăţământului Superior, pentru a-şi stabili competenţele în ceea ce priveşte situaţia de la Universitatea Spiru Haret.
Pe de altă parte, PNL ameninţă cu moţiune simplă şi cu o sesiune parlamentară extraordinară dacă soluţiile adoptate în cazul "Spiru Haret" vor încălca legea sau vor satisface anumite interese ?de grup?. Totodată, liberalii spun că este inacceptabil ultimatumul dat ministrului Educaţiei de a rezolva această situaţie până marţi, astfel încât absolvenţii unor specialităţi neacreditate să nu mai trebuiască să susţină noi examene.
Antena3.ro