Antena 3 CNN Actualitate Specialiștii români, anunț de ultimă oră după ce au măsurat nivelul de radiații în urma problemelor de la Cernobîl

Specialiștii români, anunț de ultimă oră după ce au măsurat nivelul de radiații în urma problemelor de la Cernobîl

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 16:48 09 Mar 2022 Modificat la 16:53 09 Mar 2022
gr4t5ty

Măsurătorile făcute la nivel național confirmă valori normale ale nivelului de radiații si nu sunt semnalate depășiri la nivelul teritoriului ucrainean, anunță Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) ,după ce sursa de răcire de la Cernobîl au fost deconectate de la rețea.

„Măsurătorile efectuate la nivel național confirmă valori normale ale nivelului de radiații si nu sunt semnalate depăsiri la nivelul teritoriului ucrainean. Din informațiile primite de la Autoritatea de Reglementare și Control din Ucraina (State Nuclear Regulatory Inspectorate of Ukraine), a fost confirmată întreruperea alimentării cu energie electrică în data de 09.03.2022, în jurul orei 11. Potrivit protocoalelor de securitate, a fost stabilită conectarea la sursa de alimentare de rezervă ce utilizează sistemele diesel mobile. În prezent, toate sistemele de securitate sunt funcționale, fiind alimentate din generatoarele diesel de rezervă și nu există un pericol pentru mediu sau populație”, transmite CNCAN.

Potrivit sursei citate, rezerva de combustibil este dimensionată pentru perioadele de timp necesare pentru restabilirea alimentării cu energie electrică, funcționarea generatoarelor diesel de rezervă putând fi prelungită după necesități prin realimentare cu combustibil până la reconectarea cu rețeaua națională de energie electrică.

„În România, nivelul radiațiilor este monitorizat permanent prin Rețeaua Națională de Supraveghere a Radioactivității Mediului (RNSRM), din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM). Specialiștii din Laboratorul Național de Referință Radioactivitate verifică datele monitorizate 24/7 și le transmit Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, astfel încât să se asigure o informare promptă a factorilor de decizie naționali și internaționali, precum și a populației”, se arată în finalul comunicatului.

×
Etichete: Cernobîl
x close