"Spaniolii nu te întreabă dacă eşti tânăr şi frumos". "România va fi o ţară fără viitor". Sute de bistriţeni pleacă săptămânal în Spania, la cules de struguri

Sute de bistriţeni, mulţi dintre ei tineri absolvenţi de liceu, umplu, săptămânal, până la refuz autocarele care pleacă spre Spania, oamenii asumându-şi toate riscurile călătoriei, numai să ajungă să muncească în străinătate, unde a început un nou sezon la cules de struguri, scriu jurnaliştii de la Mediafax.

Majoritatea pleacă pentru o lună, dar dacă vor găsi loc de muncă cu durată mai mare, spun că nu vor ezita să rămână.
   
Leontina Petrinca din satul Salva este o femeie trecută de 45 de ani. Are accent spaniol. Recunoaşte cu mândrie că nu e prima oară când pleacă să muncească pentru spanioli.

"Acum mă duc la mandarine. Nu e aşa de bine, dar faţă de România e cât de cât mai bine. Aici nu faci nimic, dar acolo cât de cât mai trăieşti. Nu se mai fac banii cum se făceau odată, dar totuşi mai sufli un pic. La mandarine, nu ştii niciodată câţi bani faci pe zi. Poţi să faci 10 euro, poţi să faci 50. Nu se ştie niciodată. Plăteşti chirie, plăteşti mâncare, apă, curent şi rămâi cu foarte puţini bani. În ţară, dacă aş rămâne la vârsta mea, nu mă ia nimeni la lucru. Spaniolii nu pun baza pe câţi ani ai. Pe ei îi interesează dacă poţi lucra, pe când la noi, în România, te întreabă câţi ani ai, dacă eşti tânăr şi frumos. Aici, în ţară la noi, e foarte greu. Păcat că ni s-au întrăinat copiii şi s-au dus în lume. România va fi o ţară fără viitor", spune ea.
   
Priveşte cu regret în jur şi vede o mulţime de tineri gata de plecare, care o vor însoţi pe drumul până la Madrid.
   
"Pleacă tinerii, dar am ajuns şi noi, bătrânii, să plecăm. Eu lucrez deşi sunt operată pe inimă. Aş fi rămas acasă dacă aveam o pensie de boală măcar să-mi pot cumpăra medicamente, dar nu am. Aşa, îmi asum un risc acolo. Pot cădea în orice moment jos, dar risc pentru că acasă doar soţul meu are o pensie de 1200 de lei şi 600 de lei îi dăm la bancă ca să acoperim împrumutul pe care l-am luat să mă operez de inimă. Altfel muream. Aşa că mă duc şi muncesc să pot trimit bani acasă. Măcar 50 de euro să trimit lună de lună acasă, la familie, pe lângă pensie să se poată întreţine să plătească apă, curent, cablu, să poată trăi decent" afirmă ea.
   
Va face mai mult de o zi până la Madrid, o călătorie istovitoare la care se gândeşte cu groază:

"Mi-e foarte groază de autocar. E cel mai greu drum cu autocarul. Te dor picioarele, tot corpul şi când ajungi acolo mergi direct la lucru, trebuie să lucrezi. Dacă domnii aceştia din România ar mai lăsa scandalurile să facă ceva pentru români, nu ne-am mai duce să lucrăm la străini. Am sta acasă şi ne-am lucra pământurile, dar aici la noi nu e plătită munca în agricultură".
   
Rodica Moise din satul Rebrişoara a decis să plece, la rândul ei, însă doar pentru o lună. Acasă are un loc de muncă şi numai pentru 30 de zile şi-a putut lua concediu.
   
"Mă duc în Spania. Am o soră acolo şi mă duc la ea pentru o lună să culeg struguri. Mi-am luat concediu de la firma la care lucrez şi mă duc la ea. Cred că voi câştiga o mie de euro. Încep copiii şcoala şi e foarte greu cu banii. Dacă aş mai găsi ceva la sigur după luna aceasta, poate că aş mai sta", afirmă femeia.
   
Beniamin Capătă din Rebra e trecut şi el de mult de floarea vârstei. De 13 ani merge în Spania la lucru, iar cu banii adunaţi reuşeşte să trăiască în ţară.
   
"Mă duc la struguri şi apoi mai stau la tăiat la vie dacă găsesc. Dacă nu, vin înapoi. În Spania, munca e plătită mai bine decât în România, dar şi acolo ai cheltuieli, plăteşti apă, curent, chirie. Acum, de când cu accidentul de autocar din Franţa, ne e şi mai groază de drum, dar ne rugăm lui Dumnezeu să ne ferească de rău. De 13 ani tot aşa mergem, an de an. Ce să facem? Drumul e lung şi obositor, dar cu avionul trebuie să-ţi faci programare măcar cu o lună înainte, altfel e scump. De lucru nu îţi găseşti aşa cu una, cu două. Mergem la oamenii la care am mai lucrat, ei ne cunosc, am învăţat şi limba. Noi îi cunoaştem şi mergem cât va mai fi de lucru", spune bărbatul.
   
În pofida rugăminţilor, nu vrea să rostească niciun cuvânt în spaniolă, jenat, dar pretinde că înţelege ce i se spune.
   
"Nu vreau să vorbesc în spaniolă, dar mă înţeleg cu ei. Eu, de obicei, lucrez la acord, cât fac. Mănânc când vreau, stau cât vreau, sunt plătit în funcţie de cât fac. Acum doi ani, împreună cu nevasta, am făcut într-o lună 5.420 de euro. Anul trecut, via a fost mai bătută de gheaţă şi am câştigat 3.700 de euro. Anul ăsta nu ştiu. Se zice că-s mai slabi strugurii, dar nu putem şti până nu vedem. Alţii, care lucrează cu ziua, câştigă cam 50 de euro", afirmă Beniamin Capătă.
   
Printre cei pregătiţi de plecare sunt foarte mulţi tineri. Majoritatea au absolvit şcoala anul acesta. Unii şi-au luat bacalaureatul, alţii nu, dar nici unii, nici alţii nu au unde să se angajeze în ţară. Pleacă la struguri bazându-se pe uşi deschise de alţi români care lucrează în străinătate şi care le pun o vorbă bună patronilor spanioli.
   
"Mergem la struguri. Suntem mai mulţi care am terminat şcoala, dar nu ne angajează nimeni aici. Am vorbit cu alţii care lucrează în Spania şi ne-au făcut rost de locuri de muncă, aşa că mergem la sigur. Nu ne dăm înapoi de la muncă grea, ştim că acolo se munceşte altfel decât la noi. Când te-ai dus la lucru, nu mai faci pauze de ţigară sau altele. Lucrezi până când te lasă patronul să iei pauză. Nu mi-e frică de muncă. Aş lucra şi aici dacă nu aş fi plătit în bătaie de joc. Cum să trăiesc cu 700 de lei?", spune Marius Bretfelean din Piatra.
   
Managerul firmei de transport în care s-au îmbarcat aceşti oameni, Silvia Şulea, a declarat  că în fiecare săptămână pleacă în Spania cu autocarele firmei sale o sută de persoane, iar lunar 400.