Totul a început în luna iunie atunci când au fost scoase şapte posturi la un centru social din Roman, posturi pentru care urma să se organizeze concurs.
Mai exact, cei 200 de euro primiți de șefa de la Protecția Copilului Neamț, în biserică, erau costurile pentru postul de magazioner și de șofer. Pentru funcţii mai înalte precum psiholog sau pedagog doritorii trebuiau să dea 2.000 de euro, iar pentru postul de administrator s-a cerut chiar și 3000 de euro.
Dar, pentru că directoarea nu reușea să scoată aceste sume negocia posturile până la 1.000 de euro.
Aşa a găsit 5 candidați pentru aceste posturi, cărora le-a promis că le va da dinainte subiectele și că va vorbi la conducerea instituției pentru ca aceștia să ia examenele.
Astfel, a reușit să încaseze 4.500 de euro din cei 11.000 de euro pe care ar fi trebuit să îi încaseze în diferite locații.
În total, 200 de euro i-a încasat într-o biserică, iar o altă sumă de bani, circa 1.000 de euro i-a încasat prin interpuși.
Planul directoarei a picat atunci când procurorii au intrat pe fir. Ea a fost retrogradată, a devenit educatoare la centrul social, iar în urma scandalului aceasta și-a dat demisia.
Mai mult, centrul social din Roman urmează să fie închis, iar cei care urmau să se angajeze pe o perioadă nedeterminată acolo ar fi rămas într-un final fără aceste locuri de muncă.
Copii din centrul social din Roman vor fi relocaţi în sisteme de tip familial.