Judecătorul care se ocupă de cazul oamenilor de afaceri Locic şi Căşuneanu şi al judecătorului Costiniu este Corina Jîjîie, al cărei soţ este anchetat de DNA. Antonel Jîjîie, subprefectului de Dâmboviţa, este cercetat pentru că ar fi intermediat tranzacţii imobiliare ilegale, care au dus la prejudicierea statului cu peste 300 milioane de euro. Subprefectul a negat toate acuzaţiile ce i se aduc.
Faptele pentru care este acuzat Antonel Jîjîie s-au petrecut începând cu anul 2003. El ar fi semnat mai multe documente false, prin care 1.000 de hectare de pădure, o parte făcând parte din platoul Bucegi, au fost retrocedate ilegal.
În afacere erau implicaţi şi mai mulţi primari din regiune. Foştii proprietari cereau terenurile care li se cuveneau, însă edilul şi comisia locală raspundeau că nu au teren sau au în zone marginaşe, fără valoare.
Urma ?oferta? primarului: le dădea pădurea în zone bune numai dacă vindeau. Terenul era apoi transferat în zone foarte valoroase, în zona turistică a munţilor Bucegi sau în păduri vechi de peste 100 de ani. Se încheia un precontract, prin care oamenii îşi vindeau pădurea la o suma infimă - aproximativ 2 milioane de lei vechi. Aceasta nu fără a fi supuşi la diverse presiuni.
Ei nu ştiau unde primesc pământ, nici măcar nu semnau actul de punere în posesie.
Subprefectul de Dâmboviţa neagă, însă, că ar fi în atenţia procurorilor anti-corupţie.
Colegii de afaceri ai subprefectului de Dâmboviţa au şi ei probleme cu legea. În martie 2006, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a mai multor persoane din cadrul Romsilva, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.
Ei au atribuit o serie de contracte unor firme, pentru furnizarea de armament şi accesorii de vânătoare. Pentru acestea au fost plătite preţuri mult peste valoarea reală, în unele cazuri ajungându-se şi la un adaos comercial de aproape 20.000%.
Citeşte comunicatele de presă ale DNA (pdf)
din 2006 şi din 2007Antena 3