După mai bine de 20 de ani de la Revoluţie, după procese îndelungate, românii ar putea afla dacă soţii Ceauşescu sunt îngropaţi sau nu în cimitirul Ghencea. Miercuri, Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost dezgropaţi.
Potrivit lui Mircea Oprean, ginerele lui Nicolae Ceauşescu, cele două trupuri fuseseră aşezate pe rumeguş. Oprean spune că după ce a văzut cele două cadavre înclină să creadă că cei doi au fost într-adevăr îngropaţi acolo, dar că numai testele ADN vor confirma acest lucru. El a povestit că a văzut căciul, platonul şi pantalonii găuriţi de gloanţe ale lui Nicolae Ceauşescu.
Mircea Oprean despre deshumarea soţilor Ceauşescu
Specialştii IML au prelevat probe pentru a stabili dacă cei doi au fost într-adevăr îngropaţi la Ghencea. Testele ADN ar putea dura şi şase luni, dacă solul în care au stat sicriele a avut un grad mare de umiditate.
?Calitatea ADN depinde foarte mult de solul în care a fost înhumat. ADN-ul nu mai poate fi citit. El există în oase, dar nu mai poate fi citit. Ca o carte pe care o laşi prea mult în apă. E un proces foarte complicat. În momentul în care ai extras ADN-ul durează foarte puţin. Procedura laborioasă, care trebuie repetată din mai multe eşantioane de os, poate să dureze şi câteva luni de zile. Am avut un caz la care am lucrat şase luni, după care am trimis eşantioanele osoase în Austria şi cei de acolo au lucrat şi ei aproximativ şase luni? a declarat Dan Dermengiu, directorul INML.
Directorul IML despre testele ADN
Deshumarea soţilor Ceauşescu are loc la cererea lui Valentin Ceauşescu şi Mircea Oprean, soţul Zoei Ceauşescu. Cei doi s-au luptat ani de zile în instanţă pentru a afla ce s-a întamplat cu adevărat după Revoluţie cu trupurilor dictatorilor.
Urmaşii Elenei şi a Lui Nicolae Ceauşescu au obţinut recent actul de concesiune asupra criptelor, printr-o hotărâre judecătorească. Ei au cerut ca cimitirul Ghencea să fie închis miercuri dimineaţă, pentru ca deshumarea să se petreacă fără incidente.
Imagini surprinse din elicopter cu deshumarea cuplului Ceauşescu
Antena 3