Soția angajatului care a murit pe loc în explozia de la Petromidia, mesaj emoționant după ce și al doilea coleg rănit și-a pierdut viața: ”Mi-a jelit inima și sufletul din nou”

„Nu credeam că sunt în stare să jelesc mai mult de-atât…

În primă fază mi-a ars sufletul și tot ce aveam viu în mine, după asta mi-a plâns sufletul când credeam că nu mai am lacrimi, când am aflat de nea Mihai compresoristul (că așa îl stiu eu de la Iulian)… iar aseară mi-a jelit și inima și sufletul din nou, și eu care credeam că am ajuns la maximă saturare îmi imaginam cum se fac bine, apoi speram și mă rugam să nu sufere, măcar Marian să scape să pot merge la el, să povestim, să îmi povestească despre Iulian al meu să îl rog din suflet să nu îl uite niciodată.

Acum sunt toți 3 acolo sus împreună, acum rog în strigăt disperat pe absolut oricine citește acest mesaj, nu îi uitați, este singurul lucru care îl mai putem face pentru băieții noștri!!! Cel mai rău doare gândul că pot fi dați uitării…

P.S. iar dacă vă întrebați ce fac băieții sus, vă zic eu, au plecat la pescuit. Pescuitul ar fi raiul lor!!!”, a scris ea.

În urmă cu câteva zile, femeia a mai transmis un mesaj, tot pe Facebook, își descrie durerea, după ce a rămas văduvă la doar 33 de ani și cu un copil. Olesa și Iulian Atanasiu erau părinții unei fetițe în vârstă de 3 ani.

„Dacă acum când citești asta ai lângă tine jumătatea ta, lasă telefonul, sărută-ți dragostea și spune-i cât de mult îl/o iubești... Spre deosebire de mine, tu încă poți face asta, voi vă puteți lua în brațe și vă puteți șopti la ureche că totul va fi bine! Eu nu mai am asemenea posibilitate, eu doar am fost pusă în fața faptului împlinit.

Dacă sunteți certați dar mai este loc de împăcare, lăsați orgoliile naibii și iubiți-vă, iubiți-vă ca și cum ar fi pentru ultima dată! Voi puteți face asta, mie nu mi s-a dat de ales.

Dacă aveți vorbe rămase nespuse, e momentul să deschideți gura, nu uitați, voi aveți cui spune, eu nu mai am...

Dacă sunteți supărați și aveți vreo durere, nu ascundeți lacrimile, puneți capul pe umărul de lângă voi și plângeți, voi îl aveți, eu nu mai am decât o pernă rece în care-mi plâng durerea mută și surdă, și oricât de mult nu aș striga, nu mai e nimeni să mă audă.

Dacă aveți senzația că aveti probleme și vă doare, doar aveți senzația, doare atunci când ai senzația că dacă ai reuși să îți strigi durerea la adevărata ei intensitate s-ar rupe universul în două și s-ar șterge limita dintre văzut și nevăzut".