În ciuda faptului că în contractul semnat de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti există clauze care obligă firmele de construcţie angajate în acest proiect să menţină în bună stare drumurile utilizate pentru aprovizionarea şantierului, distrugerile carosabilului nu s-au lăsat aşteptat.
Firmele de construcţii sunt obligate să despăgubească Administraţia Drumurilor pentru "afectarea carosabilului", însă legea nu stabileşte care sunt sancţiunile, susţin jurnaliştii de la "Gândul". Nici măcar termenul de execuţie a lucrărilor de reparaţie ale carosabilului afectat nu este clar precizat. În aceste condiţii, firmele contractante nu au reparat, pe durata verii, şleaurile apărute în asfaltul centurii vechi.
Nici restricţiile speciale de circulaţie pentru autovehiculele de mare tonaj, care ar fi trebuit introduse pe timpul verii din cauza temperaturilor caniculare, nu au fost aplicate. Din fericire însă, la temperaturi sub 30 de grade celsius nu mai există riscul apariţiei unor noi şleauri. Aceasta, însă, numai în condiţiile în care reparaţiile la noua centură a Bucureştiului vor fi încheiate până vara viitoare.
Antena3