Sorina Pintea, noul ministrul al Sănătății, la primul interviu după numirea în funcție.
Ministrul a venit în platoul emisiunii ”100 de minute”, unde a răspuns întrebărilor Alessandrei Stoicescu.
”Multe dintre problemele de astăzi sunt generate de indolență, de lene, de nesimțire. Sunt convinsă că putem împreună face foarte multe lucruri. În sistem sunt oameni care vor să schimbe destine. Sunt pacient, am nevoie de siguranță, de respect, de medicamente. Pur și simplu un pacient care vrea să fie îngrijit așa cum trebuie. Problemele nu sunt doar în minister, este vorba e o amorțire a celor care lucrează acolo. O resemnare. Este nevoie de un suflu nou” a spus ministrul.
Legat de evenimentele cele mai recente de la o clinică privată din Constanța
”Procedurile sunt clare. Din păcate nu se respectă. Am întâlnite multe cazuri în care au izbucnit scandaluri pentru că cineva nu cunoștea aceste proceduri. Am dispus trimiterea unui control, pentru a verifica dacă autorizarea acestei clinici este în standarde. Din păcate, atât putem face acum”.
”Mi-aș dori să avem spitalele ca în Germania. Nu poți face totul într-un timp foarte scurt. E nevoie de strategii pe termen lung. Nu o să mă refer la programul de guvernare, vom face aceste lucruri. Dar putem face spitale funcționale cu ajutorul autorităților locale. Ele nu se implică decât foarte puțin. Eu sper ca tot ce se va întâmpla să creeze un soi de concurență între autoritățile locale. Mi-aș dori să revină medicii din Germania. La Baia Mare să știți că au revenit”
”Avem resurse, nu știm cum să le gestionăm. Cumpărăm aparatură fără să avem medici pregătiți să o folosească. Medicii din afară sunt bine pregătiți, au mentalitățile deja formate, îi așteptăm cu mare drag”.
”Voi merge în toate spitalele județene, am început deja să merg în cele din subordinea ministerului Sănătății. Mi se pare normal să merg incognito. Merg să fac niște evaluări și, împreună, să găsim soluții. Nu mi se pare normal să stai în permanență cu mâna întinsă. Important e să avem curaj, să nu ne fie frică să aplicăm legea, până când vom putea schimba acele lucruri care nu merg. Există soluții. Și mai cred că oamenii așteptau dialogul, așteptau să găsească un interlocutor. Pe de altă parte, sunt chestiuni care nu țin de ministrul Sănătății”
Despre imaginile mizeriei din unele spitale
”Cunosc situațiile. Legat de Timișoara, fără cuvinte. Tot ce am putut să fac în aceste momente a fost să cer o informare de la DSP Timiș, a fost un control, sancțiuni. Dar asta nu e o soluție. De ce pacienții nu pot intra în saloanele renovate? Am făcut-o pentru muzeu? La Bârlad, am luat și acolo un punct de vedere, medicul de gardă își asumă. Ok, am înțeles. Dar, data viitoare se va întâmpla la fel? Nu este un răspuns care să mă mulțumească. Sunt lucruri pe care le comentăm, știm că nu ar trebui să se întâmple. Lucrurile sunt foarte clare. Corpul de Control ar constata aceleași lucruri. Tăiatul capetelor nu este o soluție. Trebuie să întărim autoritatea DSP-urilor. Am primit și planuri de conformare, să fim serioși. Apreciez faptul că oamenii au curaj”
”Oamenilor îmi place să le răspund personal. Mi s-a spus că aceste imagini de la Timișoara sunt de anul trecut. Mi-a venit să râd. Și dacă erau, nu fac cinste nimănui”
Despre scandalul imunoglobulinei
”Astăzi am avut o întâlnire pe problema imunoglobulinelor. Mâine mă întâlnesc cu producătorii. Dacă nu ajungem la un consens, vom declanșa mecanismul de protecție civilă. Probabil că vor încerca un șantaj, să crească prețurile. Dacă este legal, putem face orice. Până la urmă lucrurile le vom rezolva. Sincopele acestea nu sunt normale. Consider că nu suntem tratați ca un partener egal”
”Vom demara o campanie de conștientizare. Vaccinurile nu au efecte negative. Dar este greu să combați tot ce se spune” consideră ministrul, care susține vaccinarea obligatorie. ”Fetița mea este vaccinată. Are un an și șase luni” a mai spus ministrul.
”Am cerut, pentru a putea demonstra anumite lucruri, studii comparate de la anumite ambasade. Nu doar pe vaccin. Pe transplant, pe rezidențiat. Poate știu mai bine decât noi, experiența lor ne va folosi”.
”Pacienții noștri nu au nevoie de vorbe. Am să spun exact cum stau lucrurile și, în același timp, să rezolvăm problemele”
”Săptămâna aceasta voi vizita spitalele din București și de lângă București. Sper să am fizic timpul necesar. Mi se pare că dorm prea mult, că nu fac tot ceea ce trebuie. Sunt mulți pași care trebuie făcuți, probleme de rezolvat imediat. Este anormal ca ministrul să se ocupe de transferul unui pacient. Dar, dacă este cazul, o voi face din nou”
”Nu e normal ce se întâmplă. Va trebui să funcționeze respectul reciproc. Sunt atât de mulți medici buni în țara asta”