Antena 3 CNN Actualitate Sorina Pintea, după reuniunea miniștrilor din sud-estul Europei: Mi-a fost rușine

Sorina Pintea, după reuniunea miniștrilor din sud-estul Europei: Mi-a fost rușine

2 minute de citit Publicat la 21:35 21 Feb 2018 Modificat la 21:35 21 Feb 2018
o_1c6storkf12ofne21nnm1v2a127o8.jpg

Ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat miercuri că a fost chemată marţi "imperativ" să participe la o reuniune a miniştrilor din ţările Europei de Sud-Est privind vaccinarea. 

"Avem nevoie urgentă de această lege pentru a putea face lucrurile aşa cum trebuie. Ieri am fost chemată imperativ la o reuniune a miniştrilor din ţările din sud-estul Europei privind vaccinarea. Nu am înţeles de ce. Primisem invitaţia pe minister în primele două zile de mandat. Am declinat, am rugat un secretar de stat să îmi ţină locul, dar în final cei de la OMS au insistat să merg şi abia ieri am înţeles de ce. Pentru că este o reală îngrijorare la nivelul OMS faţă de ce se întâmplă în România şi pentru că au apreciat luările mele de poziţie foarte ferme privind pro-vaccinarea. Acolo m-am convins încă o dată că avem absolută nevoie. Mi-a fost ruşine - vă spun încă o dată, sincer - să aflu că alte ţări precum Albania, precum Bulgaria, precum Muntenegru au cifre mult mai bune decât ale noastre şi soluţii mult mai viabile, campanii de promovare agresive, ceea ce noi nu am reuşit să facem până acum", a spus demnitarul. 

Sorina Pintea a amintit că în marea majoritate a ţărilor UE vaccinarea este obligatorie. 

Reprezentanta MS a afirmat că i-a solicitat directorului regional al OMS pentru Europa, Zsuzsanna Jakab, să vină în România şi să prezinte în Parlament un raport. 

"Poate eu nefiind medic nu voi putea să conving şi atunci am rugat-o pe directoarea regională a OMS pe Europa, doamna Jakab, să vină în România în Parlament şi să prezinte un raport. Poate ea va fi mai convingătoare", a spus Pintea. 

Ea consideră că problema legii vaccinării se va rezolva până la vacanţa parlamentară, în vară. 

Referindu-se la gripă, ministrul a declarat că a avut o discuţie cu specialiştii, care i-au spus că România a trecut deja de nivelul maxim şi că probabil săptămâna viitoare va scădea incidenţa acesteia. 

"Astăzi am avut discuţii cu specialişti despre acest sezon al gripei şi mi-au spus că deja am trecut de nivelul maxim, săptămâna viitoare probabil că va scădea incidenţa pacienţilor cu viroze şi bolnavi de gripă. Anul acesta au fost achiziţionate un milion de vaccinuri, au rămas în stocuri 80.000 de vaccinuri", a susţinut ministrul sănătăţii. 

În ceea ce priveşte imunoglobulina, Pintea a spus că pe 7 martie va avea o întâlnire cu principalii producători. 

"Vor mai intra în cursul lunii martie încă 2.000 de fiole, care sper să rezolve, tot momentan, problema. Din iunie, lucrurile se vor schimba puţin în bine", a afirmat Pintea. 

×
Etichete: Sorina Pintea
x close