Antena 3 CNN Actualitate Sorina Pintea și-a retras demisia din funcția de manager al Spitalului Baia Mare

Sorina Pintea și-a retras demisia din funcția de manager al Spitalului Baia Mare

1 minut de citit Publicat la 18:23 08 Apr 2020 Modificat la 18:23 08 Apr 2020
Sorina Pintea și-a retras demisia din funcția de manager al Spitalului Baia Mare
Sursa foto: Antena 3

Fostul ministru al Sănătății nu se întoarce la spital. Aceasta este doar o procedură pentru pensionare. Și-a retras demisia fiindcă se pensionează de boală si avea nevoie de aceste demersuri.

Pintea se află în momentul de față sub control judiciar pentru luare de mită și și-a retras demisia din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, înregistrată în 5 martie, menționând că este în concediu medical.

Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Maramureș, Sorina Pintea a obținut postul de manager prin concurs, iar mandatul expiră în cursul acestui an.

„Sorina Pintea a transmis o adresă la Consiliul Județean Maramureș prin care a anunțat că își retrage demisia din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare înainte de împlinirea termenului după care demisia producea efecte. Dânsa informează Consiliul Județean Maramureș că rămâne în concediu medical și propune ca în funcția de manager al spitalului să fie înlocuită de directorul medical Vasile Pop, ca interimar. Noi am luat act de această retragere a demisiei și am informat la rândul nostru spitalul din Baia Mare. Sorina Pintea a obținut postul de manager prin concurs, iar mandatul îi expiră în acest an”, au spus reprezentanții CJ Maramureș.

În demisia înregistrată la CJ Maramureș, fostul ministru al Sănătății a scris că a demisionat din funcția de manager al Spitalului din Baia Mare având în vedere că este cercetată penal într-un dosar al DNA și pentru o bună desfășurare a urmăririi penale și a procesului penal.

 

×
x close