Antena 3 CNN Actualitate Sorin Ovidiu Vîntu: Operațiunea prin care am ajuns la închisoare a fost concepută de Maior și Coldea. Ghiță a fost un instrument

Sorin Ovidiu Vîntu: Operațiunea prin care am ajuns la închisoare a fost concepută de Maior și Coldea. Ghiță a fost un instrument

<1 minut de citit Publicat la 15:24 28 Mar 2018 Modificat la 15:24 28 Mar 2018
o_1c9m90aci10potqk12d31mgqohr8.jpg

Sorin Ovidiu Vîntu anunţă, printr-o postare pe Facebook, că operaţiunea prin care a ajuns la închisoare şi prin care Sebastian Ghiţă a devenit patronul Realitatea, ar fi fost concepută de directorul SRI din acel moment, George Maior, şi Florian Coldea, la ordinele preşedintelui Traian Băsescu. Acesta a precizat că Ghiţă ar fi fost doar „un instrument” care „fără să-şi dea seama” şi „din lăcomie”  şi-a asumat ”ca prostul” un risc uriaş.

„Poate că unii dintre voi îl admiră pentru inteligenţa de care a dat dovadă băgând doi oameni nevinovaţi la puşcărie. În realitate, el n-are niciun merit. Întreaga operaţiune a fost concepută de Maior şi Coldea, folosind resursele departamentelor specilizate din cadrul SRI, pentru a îndeplini ordinele date de Băsescu. Ghiţă n-a fost altceva decât un instrument, asumându-şi ca prostul, din lăcomie şi fără să-şi dea seama, un risc uriaş”, a scrie Sorin Ovidiu Vîntu pe Facebook.
 

×
x close