Sorin Ovidiu Vântu a postat, marți, pe blogul său un text în care povestește un episod din adolescența sa, moment care oferă însă și ocazia emiterii unei scurte păreri legate de cazul Hexi Pharma.
''Eram în clasa a XII-a la secția umanistică, detestat de toți profesorii pentru obrăznicia agresivă pe care mi-o manifestam chiar și atunci când nu eram provocat și disprețuit de colegii de liceu care urmau secția reală, dar și pentru incapacitatea totală de a înțelege ceva din științele exacte. Sărac lipit eram, detestat eram, fetele mă ocoleau din pricina defectului fizic pe care îl aveam, numai în pielea mea nu-mi doream să fiu.
Colac peste pupăza, un țărănuș plin de coșuri, pe numele său Daniel Condurache, care era bineînțeles la reală, câștigase 100.000 de lei pentru două invenții brevetate de statul român. Crăpam de oftică și de neputință iar teoria conform căreia cei de la reală erau mai deștepți căpătase acum o confirmare de netăgăduit. Ajung acasă și, după ce mă cert cu mama fiindcă am refuzat să mănânc borșul de cartofi pe care mi-l dădea a treia zi consecutiv, mă duc în camera mea și mă apuc de citit “Introducere în psihanaliză” a lui Sigmund Freud. Ajunsesem la capitolul despre actele ratate și, așa cum aveam obiceiul, îmi notam observațiile pe marginea a ceea ce citeam într-un caiet studențesc. Cu starea de spirit pe care tocmai v-am descris-o l-am făcut praf pe nenea Freud, subliniind ceea ce credeam eu atunci a fi inadvertențele grave de interpretare din cazuistica prezentată. Gata, îmi descongestionasem ficatul, așa că hotărăsc să-mi continui lectura la una dintre cărțile pe care o iubesc și astăzi, “Joia dulce” a lui Steinbeck. Dar, înainte de asta, decid să mai citesc unul dintre aforismele lui Schopenhauer, dintr-o cărțulie care se numea “Aforisme asupra înțelepciunii în viață”. Îmi plăcea ca atunci când treceam de la o carte la alta să citesc o chestiuță foarte scurtă dintr-o carte de aforisme, de proverbe sau chiar de bancuri, deschizând la întâmplare cartea și citind ce-mi cădea prima oară sub ochi. Deschid deci cărțulia și citesc un lucru pe care vi-l voi reda într-o manieră personală:
–“Băi specie, orice idiot poate vedea punctele slabe dintr-o operă, însă doar cei deștepți îi descoperă virtuțile.”
Iau caietul studențesc, rup paginile cu observațiile pline de venin, le mototolesc, și de atunci am căpătat deprinderea de a căuta părțile pozitive dintr-o operă, dintr-o întâmplare sau dintr-un individ.
Cu aceeași ocazie am înțeles că un om nu are un număr oarecare de calități și defecte, ci o sumă de însușiri care, atunci când și le manifestă în funcție de preopinent sau conjunctură, pot fi catalogate defecte sau calități. Vă voi da un exemplu clasic. Dacă te-ai întoarce în timp și l-ai asasina pe Hitler, salvând astfel viata a peste 40.000.000 de oameni, te-ai numi criminal sau justițiar? Sau, dacă te întorci noaptea târziu acasă și îi spui soției că ai fost cu amanta, rănind-o astfel înfiorător, cum te-ai califica: un tip care spune adevărul mai presus decât orice sau un ticălos?
Și încă un exemplu din contemporaneitate, în cazul Hexi Pharma, unde dezvăluirile făcute de Tolontan au condus la moartea unui om și la probabila salvare a altora.
Deci iată cum, în funcție de conjunctură, crima devine o virtute, iar adevărul o nenorocire.
Capacitatea de a pune lucrurile în acordul lor firesc n-o au cei care își însușesc opiniile gata mestecate de canalele media, ci cei care își folosesc propriul lor aparat critic, evaluând corect nu doar nenorocirile ci și aspectele care aduc un câștig. Urmare acelui aforism am început, așa cum v-am zis, să caut mai ales părțile bune din oameni. La unii am văzut greșit și am plătit pentru asta, la alții am citit corect și mă bucur în continuare de prietenia lor. Printre ei se numără și țărănușul plin de coșuri, actualmente profesor universitar în Iași, care m-a ajutat enorm în momentele dificile prin care am trecut'', a scris Sorin Ovidiu Vântu.
foto: Facebook
