"Mai avem de probat şi noi nevinovăţia în acest dosar", a declarat Alexandru Chiciu, luni seară.
Alexandru Chiciu, avocatul principal al primarului, care l-a vizitat luni pe Sorin Oprescu în arest, a spus că primarul Capitalei îi roagă pe bucureşteni să aibă încredere în el.
"Mesajul către toţi cei care s-au grăbit să-l acuze ca o persoană coruptă este: "Aveţi puţintică răbdare, domnilor!"", a declarat avocatul Alexandru Chiciu.
Avocatul a arătat că, până la acest moment, primarul Capitalei nu a fost vizitat de niciun apropiat, dar în zilele următoare va primi vizite.
Chiciu, a declarat, luni după-amiază, înainte de a-l vizita pe Oprescu în arest, că primarul Capitalei nici nu a cerut, şi nici nu a primit bani: "Acest om nu a cerut niciodată sume de bani".
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat preventiv de DNA, pentru luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro de la patru denunţători.