În ediţia de duminică seara a emisiunii Punctul de Întâlnire, invitatul special al lui Radu Tudor a fost primarul general, Sorin Oprescu.
La întrebarea realizatorului, dacă s-a săturat de postura de independent, Oprescu a declarat că este chiar o mare uşurare pentru el din cauza supărărilor ancestrale.
"Pentru mine a fost atunci o mare uşurare, a fost o mare uşurare din cauza supărărilor ancestrale. Supărările astea nu au fost pe oameni, e curios, au fost pe modul lor de a se purta, pe "filozofia" pe care o dezvoltau atunci".
De asemenea, acesta a declarat că în ciuda faptului că a fost membru PSD timp de aproape 17 ani, nu are nici un gând de a reintra în partid.
La întrebarea lui Radu Tudor dacă Victor Ponta nu l-a rugat niciodată să revină în PSD, primarul general a declarat că nu a fost rugat, dar a fost tatonat.
"...M-a tatonat, dar pe mine mă bufnea şi râsul, că eu am trecut prin astea şi era atât de naturală întrebarea încât nu puteam să mă supăr pe el. De aia am şi intrat în "jocul" ăsta, dar nu, pentru că atunci când mi-am scris demisia, am scris pe ea demisie de onoare", a declarat Oprescu.
Urmăreşte înregistrarea integrală a emisiunii Punctul de Întâlnire.