Antena 3 CNN Actualitate Sorin Grindeanu: Nu susțin amendamentele votate de senatorii juriști la Legea grațierii

Sorin Grindeanu: Nu susțin amendamentele votate de senatorii juriști la Legea grațierii

1 minut de citit Publicat la 18:44 03 Mai 2017 Modificat la 18:44 03 Mai 2017
o_1bf7fo56833o184q2sajvcld78.jpg
Foto: Sorin Grindeanu/Facebook

Guvernul susţine legea graţierii în forma propusă iniţial, afirmă premierul Sorin Grindeanu, precizând că nu susţine amendamentele adoptate miercuri de Comisia juridică a Senatului.

"Am mai spus-o şi o repet: Guvernul susţine legea graţierii în forma propusă iniţial. Amendamentele adoptate astăzi de Comisia juridică a Senatului, referitor la graţierea faptelor de corupţie, nu au susţinerea Executivului", a scris Grindeanu pe Facebook. 

Senatorii jurişti au votat miercuri un amendament la proiectul legii pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate prin care se graţiază persoanele condamnate pentru luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă.

De asemenea, sunt graţiate fapte săvârşite de către membrii instanţelor de arbitraj sau în legătură cu aceştia sau fapte săvârşite de funcţionari străini sau în legătură cu aceştia. 

Iohannis: Sunt neplăcut surprins!

Și preşedintele României, Klaus Iohannis, s-a arătat "surprins neplăcut" de decizia de miercuri a Comisiei juridice a Senatului care a votat un amendament prin care se graţiază persoanele condamnate pentru luare de mită, dare de mită şi trafic de influenţă. 

"Deocamdată, fiind în comisie, nu o să mă exprim, dar sunt neplăcut surprins, ca să zic totuşi ceva despre evoluţia din comisie", a declarat Iohannis, care a efectuat o vizită la Mănăstirea Voroneţ din judeţul Suceava. 

×
x close