Antena 3 CNN Actualitate Sorin Grindeanu, despre prioritățile Guvernului pe care îl conduce: „Lumea s-a săturat de vorbe!”

Sorin Grindeanu, despre prioritățile Guvernului pe care îl conduce: „Lumea s-a săturat de vorbe!”

1 minut de citit Publicat la 17:27 11 Apr 2017 Modificat la 17:27 11 Apr 2017
o_1bdemj1em1abtjruqet1ck71ska8.jpg
Foto: gov.ro

Primul ministru Sorin Grindeanu a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa, că infrastructura reprezintă un domeniu prioritar al Guvernului pe care îl conduce. 

"Sunt convins, şi ştiu acest lucru, că lumea s-a săturat de vorbe, de drumuri desenate pe tablă cu carioca, de termene care nu sunt respectate, de tot ceea ce ştiţi că s-a întâmplat în aceşti ani. Sunt bani europeni, pe care noi în anii trecuţi nu am ştiut să îi cheltuim, foarte multe proiecte au fost fazate pe actualul exerciţiu bugetar, ceea ce este un mare minus pentru ţara noastră, iar infrastructura reprezintă unul din domeniile prioritare ale Guvernului pe care îl conduc", a spus Grindeanu, citat de Agerpres

Premierul a anunţat că în curând se vor lua măsuri pentru reducerea perioadei de preexecuţie a lucrărilor de infrastructură prevăzute în masterplanul general de transport. 

"Pe mine mă interesează şi pe noi ne interesează să punem în aplicare acest masterplan, care are în spate fonduri europene, bani europeni care ne vor ajuta la absorbţie şi putem să facem schimbând câteva lucruri, şi anume cadrul legal pentru proiectele strategice, reducând - şi lucrul acesta îl facem în dialog cu Comisia Europeană, pentru că vreau să păstrăm toate principiile discutate şi transparenţă, toate lucrurile respective, dar reducând foarte mult pe aceste proiecte strategice, iar infrastructura are, slavă Domnului, foarte multe - reducând termenele de preexecuţie, astfel încât să putem intra cât mai repede în faza efectivă de execuţie a acestor lucrări. Şef de filă din partea Guvernului pe această lege este domnul ministru Tudose, ministrul Economiei. Din discuţiile pe care le-am avut cu dânsul în ultimele zile, probabil că în cam două săptămâni poate să iasă cu aceste prevederi legale", a afirmat Grindeanu. 

Sorin Grindeanu a venit la Bistriţa pentru a participa la manifestările prilejuite de împlinirea a 25 de ani de la înfiinţarea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, fiind însoţit de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi de directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Ştefan Ioniţă. 

La cererea autorităţilor bistriţene, cei trei au vizitat, marţi, şantierele deschise pe DN 17C şi DN 17D, precum şi pe drumul judeţean care face legătura din DN 17 spre staţiunea de interes local Colibiţa, promiţând că vor fi alocate în continuare fonduri pentru terminarea lucrărilor.

×
x close