Potrivit lui Cîmpeanu, o soluție ar putea fi aceea a organizării de centre de vaccinare în Casele Corpului Didactic din fiecare județ.
”A fost o eroare de înțelgere, de comunicare. Întotdeauna colonelul Valeriu Gheorghiță a spus că va încerca să găsească soluții. Ieri a spus că va încerca să găsească o soluție, astăzi a spus că se profilează o soluție.
Soluția ar putea fi centrele mobile de vaccinare pentru cadrele din învățământul preuniversitar, organizate în fiecare județ, în Casa Corpului Didactic.
Sunt spații deja destinate întâlnirilor cadrelor didactice, care sunt adecvate organizării unor centre de vaccinare mobile.
Sorin Cîmpeanu: Prioritari sunt cei care lucrează direct cu elevii
Am luat legătura în Inspectorate și am transmis inclusiv lista adreselor acestor Case ale Corpului Didactic. Rămâne să vedem și în fiecare centru universitar care va fi universitatea cea mai potrivită pentru organizarea acestor centre mobile de vaccinare”, a explicat Sorin Cîmpeanu într-o emisiune la B1TV.
"O să dăm o situație cu numărul cadrelor didactice care vor să se vaccineze în fiecare județ, pentru a putea planifica numărul de doze.
Este vorba de cadrele didactice care sunt la interfața directă de lucru elevul. La fel și în cazul universităților, vom acorda prioritate celor care sunt la interfața directă de lucru cu studentul”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.