Directorul general al Antena Group, Sorin Alexandrescu, susţine că dosarul său a fost „fabricat pe declaraţii mincinoase'' pentru „a acoperi una dintre cele mai grave fapte de corupţie din fotbalul românesc”.
„Am aflat astăzi, nu de la DNA cum ar fi fost normal, ci din presă, că am fost trimis în judecată pentru aşa-zisul dosar de şantaj. Acest dosar a fost fabricat pe declaraţii mincinoase pentru a acoperi una dintre cele mai grave fapte de corupţie din fotbalul românesc. Trimiterea în judecată s-a produs după ce DNA mi-a refuzat în mod vădit orice drept la apărare, acţionând unilateral şi discreţionar cu scopul de a compromite cel mai important trust media din România”, notează Alexandru într-un comunicat citat de Agerpres.
„Alături de mine au fost trimişi în judecată fondatorul, acţionarii şi cele mai importante companii ale grupului: TV Antena Group, Antena 3 SA, Intact Publishing. Este evident că modul în care a fost instrumentat acest dosar nu trebuia să permită dreptul la apărare nici mie, nici celorlalte persoane puse sub acuzaţie”, subliniază directorul general al Antena Group.
El afirmă că DNA „a ignorat cu bună ştiinţă aspecte importante” şi arată că reţinerea sa s-a făcut „exclusiv pe baza declaraţiilor lui Ioan Bendei, declaraţii infirmate în mod categoric de conţinutul înregistrărilor făcute de procurori”.
Totodată, el acuză procurorii că au „ignorat deliberat” trei hotărâri judecătoreşti definitive.
„Am fost reţinut cu un scop precis, procurorii DNA ignorând deliberat trei hotărâri judecătoreşti definitive care au precizat faptul că probele invocate de DNA nu susţin acuzaţia de şantaj. Mai mult, ultima hotărâre a instanţei a fost emisă cu doar o zi înainte de a fi arestat”, precizează Alexandrescu.
De asemenea, el susţine că a depus, „în urmă cu mai bine de o lună”, o plângere penală împotriva lui Ioan Bendei pentru „denunţ calomnios şi ticluire de probe”, la care nu a primit niciun răspuns, „cu toate că dovezile din dosar susţin în mod evident temeinicia acesteia”.
„În ciuda tuturor cererilor formulate de avocaţii mei pentru stabilirea adevărului, procurorii DNA au considerat de cuviinţă să nu dea importanţă acestora, ci să menţină în dosar pasaje ale discuţiilor personale dintre Dan Voiculescu şi nepotul acestuia, în vârstă de 7 ani. Este evident că pentru procurori sunt mai importante declaraţiile decât faptele clare şi concrete prin care Antena a demonstrat mita de 3,5 milioane de euro acordată de către RCS lui Dumitru Dragomir. Odată cu trimiterea dosarului în instanţă, îi îndemn pe cei cu percepţii preconcepute şi pe cei care ne-au acuzat fără justă cauză să consulte detaliile acestui caz, dar mai ales temeinicia probelor. Îi asigur pe toţi cei care urmăresc să ne discrediteze, indiferent de felul în care o fac, că forţa Antenelor nu stă într-o persoană sau alta, ci în sute de profesionişti cu un crez comun şi în cei 10 milioane de români care ne privesc în fiecare zi. Le garantez tuturor celor care sunt alături de noi, fie colegi, parteneri de afaceri sau telespectatori, că toată această situaţie ne-a făcut mai puternici şi mai determinaţi să luptăm pentru valorile în care credem de peste 20 de ani”, încheie Alexandrescu.