Vecinii au fost îngroziți de descoperirea macabră și au alertat imediat autoritățile după ce nu au mai văzut-o pe femeie de ceva timp.
Mai multe echipaje au venit la fața locului și au spart ușa pentru a putea pătrunde în locuință.
Femeia a fost găsită moartă în baie în stare avansată de putrefacție. Pe corpul ei nu au fost găsite urme de violență.
Vecinii au sunat la 112
"La data de 8 aprilie 2024, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Secția 25 Poliție a fost sesizată, în jurul orei 19.30, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 6, s-ar afla o persoană decedată.
La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii și un echipaj de descarcerare, care a pătruns în locuință. În incinta apartamentului a fost găsită o femeie, în vârstă de 39 de ani, decedată, fără a prezenta urme vizibile de violență.
De asemenea, trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Servicul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt", transmite Poliţia Capitalei.