Decizia PNL de a depune o nouă moțiune de cenzură în toamna acestui an întrunește aprecierea a 32,5% dintre români. 22,3% dintre respondenți au o părere nici bună, nici proastă despre această hotărâre, în timp ce 28,5% o consideră o idee proastă. Nu știu sau nu răspund la întrebare 16,7%.
Potrivit sondajului, 46% dintre respondenți consideră că PNL nu va reuși să dea jos Guvernul în urma noii moțiuni de cenzură pe care a anunțat că o va depune la începutul lunii septembrie, 23,5% cred în șansele de reușită ale unui asemenea demers, iar 30,5% nu știu sau nu răspund.
În ceea ce privește schimbarea actualului Guvern, 33,2% dintre respondenți au susținut ideea că acesta ar trebui înlocuit de unul al PNL, în timp ce 45,3% sunt în dezacord. Nu știu sau nu răspund la această întrebare 21,5%. Aproape jumătate dintre cei chestionați, 44,8%, au spus că Guvernul trebuie să-și încheie mandatul în termen, la sfârșitul anului 2016 (față de 58,5% în luna aprilie). 35,2% consideră că Guvernul trebuie înlocuit cât mai repede, înainte de încheierea mandatului (față de 29,6%). Nu știu sau nu răspund la această întrebare 20%, față de 11,9% în luna iulie.
Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda Adevărul în perioada 9 — 14 iulie 2015. Volumul eșantionului a fost de 1.075 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenților.