Probele orale de Bacalaureat ar trebui să dispară, potrivit unui sondaj realizat printre elevi şi profesori pe forumul Ministerului Educaţiei. Ideea nu este agreată, însă, de mai marii din Educaţie.
Pentru Bacalaureatul din 2009, şansele ca această probă să fie eliminată sunt nule, pentru că metodologia este deja făcută. Chiar şi aşa, unii elevi şi profesori tot vin cu o astfel de propunere de ceva vreme încoace, poate, poate cineva îi va auzi.
Studiul de pe forumul Ministerului Educaţiei arată că 37% dintre elevii şi profesorii chestionaţi ar vrea să se renunţe la aceste probe. Restul, însă, sunt împotrivă. Şi asta pentru că , spun ei, notele la probele orale le ridică media finală a bacalaureatului.
Pe de altă parte şi ceilalţi au un argument solid. Diferenţa dintre notele de la probele orale şi cele scrise poate ajunge şi la trei puncte. Aşa se face că, de exemplu, la Limba Română oral cu uşurinţă se poate lua un zece, iar la scris - abia, abia dacă se ia un şapte.
Observator