Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" a prezentat joi un sondaj de opinie conform căruia 11% dintre români consideră că evreii reprezintă o problemă pentru România iar 22% că i-ar dori numai ca turişti în ţară.
Sondajul a fost efectuat de CSOP în luna iunie la comanda Institutului "Elie Wiesel", fiind intervievate 1.000 de persoane, şi a urmărit să identifice modul de raportare al cetăţenilor români la minorităţi, la Holocaustul din România, care este imaginea acestora în privinţa mareşalului Ion Antonescu şi a Mişcării Legionare, precum şi atitudinea faţă de Statul Israel sau expunerea faţă de evenimente similare.
Astfel, conform sondajului, romii reprezintă minoritatea etnică cea mai respinsă sau nedorită, fiind urmată de minoritatea maghiară, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, directorul institutului "Elie Wiesel", Alexandru Florian, potrivit
Jurnalului Naţional.
În privinţa Holocaustului, arată rezultatele cercetării, 73% dintre respondenţi declară că au auzit despre acest subiect iar dintre aceştia 34% recunosc faptul că Holocaustul a avut loc şi în România. Principala responsabilitate îi este atribuită Germaniei naziste de către 69% dintre intervievaţi, urmată la mare distanţă de Guvernul Antonescu (19% dintre respondenţi).
Interesul în raport cu problema Holocaustului nu este deosebit de ridicat în rândul populaţiei, doar 12% dintre respondenţi declarându-se "mult" sau "foarte mult" interesaţi de acest subiect.
Mareşalul Antonescu este considerat un patriot şi un strateg de către 54% dintre respondenţi, dar, totodată, este perceput drept responsabil pentru crime împotriva romilor (46%) şi împotriva evreilor (30%).
Rezultatele studiului indică o pondere ridicată a celor care criminalizează Mişcarea Legionară. Astfel, între 30 şi 50% dintre intervievaţi apreciază că Mişcarea Legionară este responsabilă pentru "crime împotriva unor lideri politici" şi "împotriva evreilor". De asemenea, românii îşi amintesc de Mişcarea Legionară că ar fi fost anticomunistă şi fascistă.
Raportat la anul 2007, numărul celor care afirmă că au auzit despre Holocaust este în creştere cu 12%, la fel şi numărul celor care ştiu că Holocaustul a avut loc şi în România (în creştere cu 6%).
Procentul celor care consideră Guvernul Antonescu responsabil pentru declanşarea Holocaustului în România este în creştere cu 8% comparativ cu 2007 iar cel al persoanelor care atribuie responsabilitatea Germaniei naziste este în scădere cu 10%.